Gandacii ne pot spune multe in legatura cu efectele pe care le are taierea padurilor asupra speciilor de animale, arata o noua cercetare realizata de Universitatea din Alberta in colaborare cu Serviciul Canadian pentru Paduri. Ei ne indica foarte simplu daca zonele despadurite sunt folosite ca teren agricol sau daca in locul fostilor copaci s-au plantat altii, de exemplu. S-a descoperit ca dupa ce o parte de padure este taiata, multe din speciile care traiau in acea padure (inclusiv gandacii) scad dramatic si nu revin la numarul initial nici dupa ce se replanteaza alti copaci. foto: myrmecos.net Cum gandacii sunt specia care se gaseste din abundenta in paduri, acestia pot indica foarte bine schimbarile de habitat si, eventual, reconstructia acestuia. Din acest motiv, ei sunt din ce in ce mai des folositi in cercetarile menite sa atraga atentia asupra mediului si conservarii acestuia. ”Gandacii sunt candidati excelenti pentru acest studiu pentru ca se gasesc din abundenta, practic in fiecare coltisor al padurii, sunt usor de colectat si de asemenea, foarte sensibili la schimbarile care intervin in habitatul lor natural”, afirma John Spence, profesor la Universitatea din Alberta. In total, in aceasta cercetare s-au colectat aproape 14.00 de gandaci si s-au identificat in jur de 98 de specii. Rezultatele au aratat ca odata ce o parte de padure a fost taiata, numarul total al gandacilor a scazut, la fel ca si diversitatea speciilor. Se pare ca, in lipsa habitatului care le oferea protectia si hrana necesara, gandacii fie mor, fie migreaza spre alte zone in cativa ani. ”Cu cat sunt taiate mai multe paduri, cu atat speciile care le populau, printre care si gandacii, ajung sa fie in pericol din cauza fragmentarii sau chiar pierderii habitatului natural”, explica profesorul Spence. ”Acest studiu este important pentru ca indica faptul ca plantarea unor paduri tinere nu va reusi sa tina locul celor vechi, asa cum se credea pana acum”. 20.06.2007 Lavinia Rorich Zooland.ro