Un clip cu o găină uriaşă a fost distribuit pe internet, iar oamenilor nu le vine să îşi creadă ochilor: animalul este real sau nu?! În timp ce o parte dintre internauţi susţine că animalul a ajuns aşa din cauza steroizilor, cealaltă spune că găina nu este deloc reală – este doar un copil deghizat într-o înaripată uriaşă. Membrii organizaţiei nonprofit The Livestock Conservancy, organizaţie al cărei scop este protejarea raselor pe cale de dispariţie, au intervenit spunând că pasărea este din rasa Brahma, recunoscută pentru dimensiunile enorme. Găina Brahma este supranumită “uriaşul găinilor” sau găina-curcan, datorită greutăţii impresionante pe care o atinge, dar şi cărnii sale de o calitate şi de un gust deosebite. Găinile pot atinge greutatea de 6 kg, iar cocoşii de 8.5 kg. Găina din imagini aparţine lui Fitim Sejvijaj, din Kosovo, fiind primul care a distribuit acest clip pe internet, cu descrierea: “Bucuraţi-vă de imaginea lui Merakli”. Mulţumim, cu siguranţă ne bucurăm cu toţii! Sursa: Bored Panda, Facebook