Federatia Nationala pentru Protectia Animalelor anunta ca in data de 24 septembrie 2006, la Oradea, va avea loc a doua editie a celui mai important eveniment canin al anului din Romania "Dog Show -Oradea". Organizat de asociatia locala din capitala judetului Bihor, SOS Dogs, festivalul canin Dog Show, va reuni cateva mii de iubitori de caini insotiti de exemplare canine cu pedigree alaturi de caini comunitari. Oaspetii din Romania, Ungaria si din mai multe alte tari ale lumii se vor bucura de programul festivalului care cuprinde foarte multe concursuri cu premii pentru copii si catei. Carol Lazar, directorul asociatiei SOS Dogs e de parere ca "Un caine este pentru toata viata, si nu doar pentru Craciun, iar prin acest festival ne propunem sa promovam dragostea de animale si adoptiile cainilor fara stapan". Federatia Nationala pentru Protectia Animalelor reuneste mai multe asociatii din Bucuresti si din alte orase. Federatia isi propune, cu prioritate, rezolvarea problemei cainilor comunitari din Bucuresti si din tara prin metoda "Sterilizare si Returnare". Metoda "Sterilizare si Returnare" este o maniera alternativa de abordare a problemei cainilor comunitari respectand principiile etice si normele privind protectia animalelor precum si standardele internationale in domeniu. Prin aceasta metoda, cainii comunitari sunt sterilizati (castrati) si apoi returnati(redati) comunitatii. Metoda, aplicata deja cu succes in partea europeana a orasului Istanbul si de curand in Oradea, va fi propusa spre buna aplicare si primarului Bucurestiului, Adriean Videanu, prefectului Rodica Mantale precum si primarilor si prefectilor din toata tara.