Este o boala infectioasa virala, extrem de contagioasa, ce afecteaza ierbivorele cu copita despicata, cum ar fi bovinele, ovinele si porcinele, precum si rudele lor salbatice (caprioare, bizoni, zimbrii; s-au intalnit cazuri de febra aftoasa si la sobolani sau arici. Caii, cainii sau pisicile pot fi doar purtatori ai virusului, insa nu dezvolta boala. In aceeasi situatie se afla si omul. Afectiunea este produsa de unul dintre cele mai mici virusuri din lume, dar si unul dintre cele mai contagioase: aftovirusul, din familia Picornaviridae. Virusul este extrem de agresiv fiind necesara o singura entitate pentru a declansa infectia intr-un organism. Este si destul de rezistent, nefiind inactivat de inghet. Este insa sensibil la pH (sub 6), lumina solara si la deshidratare. Poate rezista liber in natura pana la o luna, daca exista conditii propice de mediu. Exista 7 mari tipuri cunoscute, care la randul lor poseda zeci de subtipuri. Virusul, descoperit cu 2 secole in urma, a fost eradicat in tarile de pe continentul american si australian, precum si in majoritatea tarilor europene. In regiunile sarace din Asia si Africa acest virus inca mai persista, fiind o amenintare continua pentru restul lumii. In Noua Zeelanda virusul nu a patruns niciodata. Autoritatile sanitar – veterinare din tarile libere de febra aftoasa monitorizeaza atent importurile de carne sau animale vii din statele care s-au confruntat cu aceasta boala. La noi orice caz aparut de febra aftoasa este obligatoriu declarat si se mai masurile de urgenta pentru prevenirea raspandirii infectiei. Cum se transmite? Dupa cum spuneam virusul rezista si in afara organismului gazdei si se poate raspandi cu usurinta prin aer. Exista numeroasa posibilitati prin care virusul poate contamina animalele susceptibile: Animale bolnave sau purtatoare introduse intr-un grup cu animale sanatoase, susceptibile. Adapostirea sau transportarea animalelor sanatoase in grajduri, cotete sau masini contaminate. Hranirea vitelor, oilor sau porcilor cu furaje contaminate. Adaparea lor in locuri contaminate. Contactul animalelor susceptibile cu hainele si incaltamintea contaminata a ingrijitorilor. Contactul cu animale purtatoare ale virusului (cai, caini). Inseminarea cu material genetic de la un animal bolnav. Semne si simptome Odata patruns virusul intr-o turma sau ferma reuseste sa contamineze rapid toate exemplarele. Animalele adulte fac mai bine fata infectiei decat tineretul sau puii. In cazul puilor, in special cei care inca mai sug, virusul produce rapid afectarea muschiului cardiac si la scurt timp decesul animalului. In cazul adultilor semnele sunt multiple si difera de la o specie de ierbivora la alta: La vite: perioada de incubatie este de pana la 7 zile. Boala debuteaza cu febra, in primele 3 zile, inflamarea mucoasei bucale si a buzelor, lipsa apetitului si scaderea vetiginoasa a productiei de lapte. Apoi apare vezicule (basici) pline cu lichid incolor la nivelul mucoasei bucale, precum si deasupra copitei sau interdigital. Pot fi observate secretii salivare vascoase, la nivelul botului animalelui. Starea generala se altereaza, veziculele se sparg si apar eroziunile sau ulceratiile, care sunt extrem de dureroase. Animalul nu mai poate rumega, iar durerile sunt puternice la inchiderea gurii. Pasitul este ingreunat din cauza prezentei ulceratiilor la nivelul copitei si din cauza inflamarii membrelor. La porci: semnele sunt mai estopate decat la vaci. Poate aparea febra de pana la 42 de grade Celsius insa aceasta poate si lipsi. Inca d ela inceput pot fi observate aparitia schiopatatului, tendinta porcului de a sta mai mult intins si scaderea apetitului. Si in cazul lor apar veziculele, insa doar in preajma copitelor, la limita dintre copita si piele. La nivelul ratului si a buzelor apar putine vezicule, uneori fiind chiar absente. Veziculele se sparg si apar ulceratiile. Daca veziculele au fost prezente abundent chiar la limita copita-piele, la spargerea acestora copita se poate desprinde de membru. In cazul scroafelor, ulceratiile pot aparea si la nivelul mameloanelor, iar daca femela este gestanta cel mai adesea se produce avortul. La ovine: inca de la inceput apare schiopatatul. Animalul sta mai mult culcat, este apatic. Veziculele si mai apoi ulceratiile nu sunt intodeauna prezente, insa daca apar se extind atat la nivelul gingiilor, limbii cat si al ugerului. Rata mortalitatii in randul animalelor adulte este destul de mica, insa depinde de tulpina virusului, rasa ovinelor. Desi animalele pot scapa vii din infectie, in tarile europene se recurge la sacrificarea si incinerarea tuturor animalelor depistate pozitiv. Virusul este distrus de aciditatea gastrica, insa nu se recomanda consumul de catre om al carnii contaminate. Prevenirea raspandirii virusului se face printr-un control riguros al importurilor de animale sau carne si instituirea unor norme stricte de igiena in ferme. La ora actuala exista vaccine sub forma unei emulsii de agent patogen inactivat, care se administreaza in unele tari pentru imunizarea efectivelor de animale. Insa multe state occidentale interzic administrarea acestuia pe motivul ca in cazul unei diagnosticari nu se poate face diferenta intre animalul vaccinat si cel proaspat contaminat. In concluzie ambele animale vor fi sacrificate pentru a preveni raspandirea infectiei. Tratament nu exista. Surse foto: 1, 2 Nicolae Hasegan ZooLand.ro