Educarea cainelui. Comenzile

dresaj caninPentru a educa in mod corespunzator un caine trebuie, mai intai, sa-l intelegeti. “Cainele traieste numai pentru tine”, sustine chinologul german Erich Schneider. “Lauda si critica il lovesc ca si pe tine, educa-l dar nu-l rasfata.” Educarea unui caine are ca scop scoaterea acestuia de sub influenta instinctelor caracteristice speciei din care face parte, obisnuirea lui de a convietui corespunzator printre alte animale si printre oameni si supunere. Nu trebuie sa confundati aceasta disciplinare cu notiunea de teama, desi dresajul presupune multa femitate din partea dvs.

Educarea cainelui incepe din clipa in care acesta a fost adoptat si adus in locuinta, intr-un mediu nou. Aici trebuie sa-i stabiliti de la inceput un spatiu, marcat cu o salteluta sau cu o bucata de patura, intr-un colt linistit si ferit al camerei. Daca de fiecare data cand il veti duce la culcusul sau ii veti repeta comada “LA LOC”, dupa un numar de repetari el se va duce singur in culcus la primirea acestei comenzi.

Comanda de interzicere a anumitor lucruri va fi “NU”, “NU E VOIE” sau “FUI” – ea trebuie rostita energic, cu multa fermitate si repetata ori de cate ori vrem sa oprim cainele sa faca ceva.

Inainte de a scoate cainele afara (dupa vaccinare) acesta isi va face necesitatile in casa. Pentru a desemna locul in care au voie sa faca acest lucru, marcati-l cu un ziar sau o hartie si conduceti-l acolo ori de cate ori il vedeti ca se pregateste. In cazul in care se usureaza in alte locuri certati-l cu blandete, dar pe un ton ferm. Nu-l loviti si nu-l timorati, este suficient sa-l atingenti usor cu un ziar impaturit. Dupa ce incepeti sa-l scoateti afara, locul din casa destinat necesitatilor trebuie desfiintat. Pentru a renunta la acesta se impune un numar adecvat de iesiri: 6-8 cand cainele este mic si minimum 2 cand este matur, la ore fixe, ultima iesire facandu-se neaparat inainte de culcare.

In cazul in care este tentat sa manance de pe jos sau sa primeasca hrana de la persoanele straine, dati-i comanda “NU” sau “FUI”, aceasta reprezentand o interdictie absoluta care trebuie sa-i fie clar cunoscuta. Daca totusi cainele a luat ceva de la cineva sau de pe jos, se impune comanda “LASA” la care el va trebui sa dea drumul urgent obiectului din gura.

Atat cainii tinuti in apartament, cat si cei tinuti in curte trebuie sa-si insuseasca notiunile elementare de dresaj, care implica executarea urmatoarelor comenzi: “SEZI”, “CULCAT”, “AICI” si “STAI”. Familiarizati-l cu aceste comenzi prin exercitiu si repetitie si foarta multa rabdare din partea dvs. Nu uitati ca de fiecare data dupa ce a executat corect o comanda sa-l laudati cu “BRAVO”. 

Corina Dovinca
ZooLand.ro

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!