Dintotdeauna dresajul utilitar a reprezentat unul din cele mai importante aspecte ale cresterii si convietuirii dintre oameni si caini. Pornind de la aptitudinile cainilor pe deoparte si cerintele sau nevoile umane pe de-alta, au fost create aproape 400 rase canine. O lunga perioada de timp aptitudinile pentru dresaj si munca au fost unicul criteriu de selectie a cainilor, criteriile estetice de selectie aparand mult mai tarziu, odata cu primele expozitii de frumusete canina. Demararea unui program de dresaj, dincolo de pasiunea si mandria dumneavoastra de a avea un caine inteligent, un prieten, sau un ajutor de nadejde, va infrumuseta viata cainelui dumneavoastra oferindu-i posibilitatea de a va multumi si de a fi recompensat. Un caine dresat este un caine fericit. De ce? Pentru ca un catel educat va avea mai putine restrictii si va beneficia de mai multa libertate si incredere din partea dumneavoastra. Caini care au urmat un program de dresaj de companie, de exemplu, va vor putea insoti la cumparaturi, asteptand civilizat in fata magazinului, vor putea fi lasati liberi in parc sau terenul de joaca, si va vor putea insoti fara probleme in concediu. 14 octombrie 2005