Distribuție geografică și habitat Dromaderul ocupă zonele aride din Orientul mijlociu, partea de nord a Indiei, regiunile aride din Africa, și cel mai notabil, deșertul Sahara. Dromaderii a fost introduși în zonele aride din centrul Australiei, unde s-au înmulțit peste așteptări, devenind astăzi o molimă. Se crede că arealul original al strămoșului sălbatic al dromaderului a fost Asia de sud și peninsula arabă. Dromaderii preferă condițiile de deșert caracterizate prin sezoane secetoase lungi și sezoane ploioase scurte. Introducerea dromaderilor în altfel de climate a fost un eșec deoarece aceștia sunt sensibili la frig și la umiditate. Descriere fizică Dromaderii au un gât lung și curbat, toracele îngust și au o singură cocoașă. Cocoașa este compusă din grăsime ținută la un loc de un țesut fibros și are ca rol stocarea hranei pentru când dromaderul nu se poate hrăni. Mărimea cocoașei variază în funcție de cât de bine se hrănește dromaderul, devenind mai mică și înclinându-se într-o parte în perioadele de foamete. Buzele dromaderului sunt îngroșate, permițându-i acestuia să consume plante acoperite cu spini. Culoarea dromaderilor este de obicei maro deschis, ca nisipul, dar aceasta poate varia între aproape negru și aproape alb. Lungimea părului este mai mare în zona gâtului, a umerilor și a cocoașei. Tălpile dromaderilor sunt ca pernițele și adaptate deplasărilor pe nisip. Acestea se pot răni ușor pe pietre ascuțite și nu sunt potrivite pentru suprafețe alunecoase. În comparație cu femelele, masculii sunt cu aproximativ 10 % mai grei, cântărind între 400 și 600 kg și sunt cu aproximativ 10 cm mai înalți la nivelul umerilor, măsurând între 1,8 și 2 m. Adaptările dromaderilor la condițiile deșertice sunt remarcabile. Ochii acestora sunt protejați de nisip cu un rând dublu de gene, iar în timpul furtunilor de nisip dromaderii își pot închide nările pentru a preveni inhalarea nisipului. Dromaderii pot conserva apa în mai multe feluri. Apa este conservată prin abilitatea cămilei de a-și schimba temperatura corpului de-a lungul zilei de la 34 la 41,7 grade Celsius. Această fluctuație a temperaturii corpului permite cămilelor să păstrează apa evitând transpirația chiar dacă temperatura corpului crește. Dromaderii pot pierde fără probleme până la 30% din apa corpului, în condițiile în care pentru cele mai multe mamifere o depășire a valorii de 15% este fatală. Apa pierdută provine în special din fluidele interstițiale și intercelulare. Mai mult decât atât, dromaderii sunt capabili să se rehidrateze foarte repede putând bea aproximativ 100 l de apă în doar 10 minute. Reproducerea În timpul întrecerii masculilor pentru femele, aceștia se amenință reciproc scoțând sunete joase folosindu-se de pliurile cărnoase ale gurii, încercând să pară cât mai înalți și repetând o serie de mișcări ale capului în sus și în jos. În timpul confruntărilor, masculii care se luptă vor încerca să își aducă adversarul la pământ mușcându-i picioarele și mușcându-l de cap. Durata copulării durează între 7 și 35 de minute având o medie cuprinsă între 11 și 15 minute. Femelele ating maturitatea sexuală la o vârstă de aproximativ trei ani și încep să se împerecheze la o vârstă de patru sau cinci ani. Masculii încep să intre în călduri de la trei ani, dar nu ating în întregime maturitatea sexuală până la vârsta de șase ani. Împerecherea are loc iarna și coincide cu sezonul ploios. Perioada în care are loc în perecherea variază în funcție de zona de distribuție. Perioada de gestație este de aproximativ 15 luni, iar rezultatul este fătarea unui singur pui. Puii se pot deplasa singuri la sfârșitul primei zile de la fătare. Grija maternă, inclusiv lactația, durează o perioadă cuprinsă între unu și doi ani. Durata de viață a dromaderilor este de aproximativ 40–50 de ani. Comportament Cu excepția masculilor în perioada de împerechere, dromaderii nu au un comportament agresiv. Confruntările dintre aceștia se rezuma la îmbrânceli cu tot corpul sau scuipare. Grupurile de dromaderi sunt de obicei formate din doi, până la 20 de indivizi. Unitatea socială de baza este familia care constă dintr-un mascul și una sau mai multe femele, adolescenți și pui. Masculul din fiecare familie previne contactul dintr-o femelă și alți masculi, poziționându-se între ei sau alungând masculii străini. Masculul este membrul dominant al familiei și conduce grupul din spate, iar femelele conduc grupul din față cu rândul. Alimentația Dromaderii sunt erbivore. În principal aceștia consuma plante spinoase și ierburi uscate, dar practic mănâncă orice crește în deșert. Atunci când se hrănesc, dromaderii tind să se disperseze pe zone mari și consumă doar câteva frunze de pe fiecare plantă. Acest comportament alimentar reduce pagubele provocate plantelor și ușurează competiția cu alte erbivore. Pentru dromaderi acest comportament alimentar reduce cantitatea de toxine ingerată de la o plantă anume, beneficiind de varietate. Dromaderii, față de celelalte animale, au nevoie de șase până la opt ori mai multă sare pentru absorbția și stocarea apei. În consecință o treime din totalul de hrană consumată trebuie să fie plante halofite. Ecologie In prezent, dromaderii nu mai sunt considerati animale salbatice, ci semi-domesticite. Chiar daca unel turme au posibilitatea sa se miste liber, ele se afla sub controlul unui pastor. Camilele cu o cocoasa sunt o sursa importanta de lapte, carne si piele pentru locuitorii zonelor aride. Excepție fac dromaderii australieni introduși aici pe la mijlocul secolului al XIX-lea, din India, cu scopul de a ajuta coloniștii să se deplaseze mai ușor prin deșertul australian. Întrucât nu le-au adus mare folos, oamenii au eliberat cămilele în sălbăticie, crezând că nu vor rezista în viață prea mult. Contrar așteptărilor, dromaderii au prosperat pe acest teren virgin și lipsit de prădători importanți, iar astăzi se estimează că trăiesc aproximativ 1,5 milioane de exemplare în deplină sălbăticie. Dromaderii au un impact negativ major asupra habitatului și speciilor indigene de plante. Guvernul australian a demarat programe ample de menținere sub control a numărului de dromaderi.