Se spune „să te prefaci până reuşeşti” sau „să îi imiţi până devii ca ei”, dar oare cât de departe aţi merge pentru asta? Răţuştele din imaginile de mai jos s-au transformat în păsări flamingo, arătându-ne că poţi să fii cine vrei să fii, oricând vrei tu să fii; trebuie doar să îţi doreşti cu adevărat acest lucru! Aşa cum a comentat şi unul dintre internauţi, după ce a văzut imaginile, “dacă arată ca o raţă, înoată ca o raţă şi măcăne ca o raţă… probabil este o pasăre flamingo!”. Aşa că luaţi-o drept lecţie şi nu lăsaţi pe nimeni să vă spună vreodată că sunteţi o simplă… raţă! În fapt, să nu fim cârcotaşi! Asta fac păsările de apă, în general – stau într-un picior pentru a-şi regla temperatura corpului. Acest lucru înseamnă că, dacă le este frig, îşi ridică unul dintre picioare pentru a-l ţine mai aproape de corp şi a-l încălzi, după care fac acelaşi lucru cu celălalt picior! Oricum, trebuie să admitem că aceste raţe care arată precum flamingo sunt “flamboyante”, nu? Sursa: Bored Panda