Până acum, oamenii de ştiinţă au crezut că şerpii şi-au pierdut unele porţiuni ale corpului – de exemplu, gâtul, ca regiune distinctă între cap şi trunchi – pe măsură ce au evoluat de la strămoşii lor cu patru membre spre forma de azi. Dar o analiză recentă sugerează că lucrurile nu au stat deloc aşa. Analizând diferenţele de formă între vertebrele şerpilor, o echipă de paleontologi a ajuns la concluzia că aceştia nu şi-au pierdut anumite porţiuni ale corpului, ci păsările şi mamiferele au fost cele care le-au dobândit, în mod independent, în cursul evoluţiei lor. Anterior se credea că genele „Hox”, care controlează delimitarea corpului în regiuni distincte – gât, trunchi, zona lombară (şold) şi coadă, la şopârle, crocodili, păsări şi mamifere, ar fi fost dereglate la şerpi, ceea ce ar fi dus la dispariţia delimitării corpului, rezultând silueta alungită şi fără membre caracteristică şerpilor. Pentru a verifica această teorie, David Polly de la Indiana University, Bloomington, şi Jason Head de la University of Nebraska-Lincoln, ambele din SUA, au studiat deosebirile de formă între diferitele vertebre din scheletul şerpilor, al şopârlelor, al aligatorilor şi al şoarecilor. Şerpii sunt diferiţi de celelalte grupuri de vertebrate amniote – cele care descind din vertebratele tetrapode care depuneau ouă pe uscat – prin faptul că nu prezintă membre anterioare, centură scapulară şi stern. Până acum, se considera că vertebrele şerpilor au devenit mai puţin regionalizate – diferite ca formă în diversele regiuni ale coloanei vertebrale – atunci când aceste animale şi-au pierdut membrele. Dacă evoluţia corpului şerpilor ar fi fost determinată de simplificarea sau piederea genelor Hox, atunci ar fi fost de aşteptat să se vadă mai puţine diferenţe regionale în ceea ce priveşte forma vertebrelor. Dar cercetătorii au constatat că, de fapt, şerpii au acelaşi număr de regiuni ale coloanei vertebrale, plasate în aceleaşi locuri, ca şi şopârlele cu picioare. Au observat că, de fapt, şerpii pe care i-au studiat erau la fel de variaţi ca şi şopârlele în ceea ce priveşte coloana vertebrală, doar că diferenţele erau mai subtile. Când au făcut o paralelă între dezvoltarea regiunilor corporale ale şerpilor şi expresia genelor Hox, au constatat că acestea se potrivesc, arată studiul publicat în Nature. Acest rezultat sugerează că genele Hox funcţionează în evoluţia şi dezvoltarea coloanei vertebrale a şerpilor, dar, în loc să determine formarea unor regiuni distincte, lipsite de coaste, precum gâtul şi zona lombară la şoareci, ele controlează schimbări de formă mai subtile şi mai gradate. Combinând aceste informaţii cu cele oferite de studiul fosilelor, a rezultat că direcţia evoluţiei şerpilor este exact invers faţă de cea care era luată în considerare până în prezent: nu e vorba că şerpii şi-ar fi pierdut regionalizarea corpului şi genele Hox, ci păsările şi mamiferele au dobândit, în mod independent, aceste regiuni, prin amplificarea expresiei obişnuite a genelor Hox, întâlnită la vertebratele amniote primitive. Sursa: Daily Mail, Descoperă