Descoperire neașteptată pe o plajă din Anglia

Patru copii din Anglia, Leicestershire, au găsit un cap de rechin, la o distanţă de 150 de kilometri de cea mai apropiată plajă.

Kyle West, în vârstă de 11 ani, fratele lui, Liam, în vârstă de 8 ani şi încă două fetiţe au ţipat cu putere atunci când au dat peste capul tăiat al animalului acvatic.

“I-am auzit ţipând <rechinul>, însă am crezut că nu este decât o glumă; asta până ce le-am văzut feţele înspăimântate”, a declarat tatăl copiilor.

„M-am dus rapid la ei, am rostogolit capul rechinului cu ajutorul unui băţ, după care i-am văzut dinţii; atunci mi-am dat seama că într-adevăr avem de-a face cu un rechin”, a adăugat acesta.

Conform specialiştilor, capul aparţine unui unei specii de rechin numită „rechinul scrumbiilor” ce trăieşte în apele ce încojoară Marea Britanie. Aceştia sunt convinşi de faptul că cineva l-a aruncat intenţionat în acele locuri, însă nu ştiu cine şi de ce ar fi făcut asta.

Copiii care l-au găsit sunt acum nişte eroi, devenind vedete printre ceilalţi colegi de la şcoală.
 

Sursa: The Mirror

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!