Despre arici nu se știu foarte multe lucruri; poate doar faptul că sunt niște animăluțe mici și drăgălașe, în ciuda țepilor pe care ni-i prezintă de fiecare dată când ne dorim să îi cunoaștem un pic mai bine. Dar vă spunem: sunt de-a dreptul fascinanți! Vă prezentăm câteva curiozități despre arici, pe care pariem că nu le știați! Curiozități despre aici: Aricii aparțin ordinului insectivore! Membrele au câte cinci degete, primul și ultimul fiind mai mici decât celelalte, și nu au gheare. Au ochii mici, urechea externă slab dezvoltată, dar au simțul olfactiv foarte puternic. Pe corpul unui arici se pot găsi până la 5000 de țepi care cad și se înlocuiesc anual. Când se simte ameninţat, ariciul îşi foloseşte muşchii dorsali pentru a-şi fixa ţepii într-o poziţie verticală care îl face să pară mai ameninţător. Spre deosebire de ţepii care acoperă trupul porcului spinos, cei ai ariciului nu sunt toxici. De altfel, sunt mai degrabă goi în interior, fiind construiţi astfel încât, deşi uşori, să fie foarte puternici. Sunt animale nocture, petrecându-și ziua dormind în cuiburile pe care și le fac pe sub tufișuri. Pe un arici se pot găsi până la 500 de purici, dar puricele de arici (Archaepsylla erinacei) nu ciupește oameni. Când sunt stimulaţi de un miros sau de un gust puternic, aricii au un obicei ciudat: îşi acoperă trupul cu salivă, gest pentru care încă nu s-a găsit o explicaţie. Aricii sunt animale solitare care formează cupluri doar în perioada împerecherii. După împerechere, masculii părăsesc pentru totdeauna femelele şi nu se preocupă de soarta puilor. De obicei, numărul puilor variază între 1 și 11, iar mamele lor nu stau cu ei decât în primele patru-șapte săptămâni. În această perioadă, ele își apară în special puii cei mai mici, preferați de aricii masculi. Se spune și că, atunci când cuibul le este deranjat, unele mame ajung să își mănânce puii, deși, de cele maimulte ori, ele doar își mută cuibul. Dieta aricilor le-a adus faima de „prieteni ai grădinarului”, deoarece ei se hrănesc cu dăunători. Dar nu spun „nu” hranei pentru câini și pisici pe care o găsesc tot în curtea oamenilor, încurajându-i să mai frecventeze astfel de locuri. În lume există 15 specii de arici. Conform unei tradiţii vechi, ariciul l-ar fi sfătuit pe Dumnezeu cum să facă pământul şi de aceea nu este bine că acesta animal să fie omorât de oameni. Sursa: Onekind.org Foto: Hepta.ro