Cum arată și cât cântărește un berbec netuns timp de șase ani

Un cuplu de fermieri din Tasmania a capturat un berbec sălbăticit care nu mai fusese tuns de şase ani. După ce a fost tuns, s-a constat că lâna acestuia cântăreşte 23 de kilograme. 
 
Berbecul, botezat Shaun, a aparţinut unei ferme din zonă, însă reuşise să fugă cu şase ani în urmă. 
 
Cei doi spun că berbecul a avut mult noroc dacă a putut supravieţui şase ani în sălbăticie. Chiar dacă nu sunt animale sălbatice în zonă care să îl vâneze, acesta ar fi putut muri de la insolaţie sau de la o infecţie.
 
Potrivit cuplului, berbecul Shaun avea o lână de aproximativ jumătate de metru lungime.
 
"Se pot tricota trei sau patru pulovere din lâna lui", spune Netty Hazell.
 
Shaun ar fi putut doborî recordul mondial la cea mai mare cantitate de lână, însă acesta încă aparţine unui berbec din Noua Zeelandă, poreclit "Shrek". În 2004, când a fost tuns, Shrek a furnizat 27 de kilograme de lână, devenind o veritabilă vedetă a Noii Zeelande.
 
 
 
 
 
 
 
Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!