“Crabzilla” chiar există! Şi-a făcut din nou apariţia

Săptămâna trecută a apărut o ştire conform căreia un crab imens ar exista într-un port din Kent, Anglia. Aşa cum era de aşteptat, au apărut dezbateri aprinse cu privire la autenticitatea pozei, dar acum noi imagini vin în sprijinul celor ce pretindeau că animalul chiar există.

„Crabzilla” a fost surprins din nou, tot în Whitstable, Kent. De data aceasta a apărut sub un pod pe care se aflau doi copilaşi ce ieşiseră la pescuit.

Se pare că animalul măsoară aproximativ 4.5 metri lăţime, fiind de 10 ori mai mare decât cel mai mare crab britanic.

Imaginea a fost postată tot pe site-ul Weird Whitstable, cu menţiunea că „băieţii nu au fost conştienţi de pericolul care îi pândea. Câţiva  trecători au ţipat la ei, lucru ce a făcut ca uriaşul crab să se retragă în adâncuri”.

Cel mai mare crab înregistrat până acum este crabul păianjen din Japonia, ce măsoară aproximativ 3.6 metri.

 

 

Sursa: Mirror

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!