Majoritatea cetaceelor cu dinti sunt delfini si marsuini mici; printre rudele lor mai mari se numara balenele ucigase, balenele pilot oceanice, casalotii care se scufunda la adancimi mari si narvalul care a dat nastere mitului inorogului. Descinse din animale terestre, de-alungul a milioane de ani cetaceelor cu dinti li s-a dezvoltat un bot ascutit si lung in partea frontala a craniului, in care se afla dispus un sir de dinti conici uniformi, mai potrivit pentru prinderea pestilor decat un aranjament de incisivi, canini si molari. Cetaceele nu au laringe si coarde vocale. Pocniturile si scartaielile lor sunt emise dintr-o serie de camere asemanatoare cu niste baloane, aflate in craniu. Intr-un sistem etans, cuprins de muschi, aerul este trecut dintr-un balon in altul prin pasaje inguste. Astfel se produce un zgomot, care ricoseaza din osul impenetrabil la sunete care il inconjoara si este orientat spre inainte in tesutul adipos al "pepenelui" cetaceului – o parte a sistemului sau de ecolocatie. Facand craniul sa para deformat, pepenele iese ca o umflatura in varful capului cetaceului. El este umplut cu un amestec de ceruri si uleiuri, numit spermantet si actioneaza ca o lentila, concentrand sunetul intr-un fascicul pe care animalul il poate controla. Sunetul este reflectat diferit de obiectele de diferite densitati. Oasele, de exemplu, reflecta sunetul diferit de tesuturile moi, sau de aerul dintr-un colac de inot. Cetaceele percep rezonanta acustica a obiectelor din jur printr-un punct sensibil din varful falcii. Sunetul trece printr-un canal uleios, pana la o bucata de os groasa cat unghia, situata langa ureche. Sunetul este transferat spre un timpan, identic cu cel al oricarui mamifer.