Pentru a supravieţui, este nevoie să te adaptezi. Este o „lege” destul de simplă, pe care animalele au înţeles-o mult mai bine decât noi, oamenii. Şi-au schimbat astfel comportamentul şi, în timp, chiar şi structura corpului. Vă prezentăm cele mai interesante adaptări ale animalelor la mediul înconjurător. Încălzirea – Poate ca una dintre cele mai minunate adaptări este aceea de a învăţa să trăieşti alături de familia ta, iar pinguinii ştiu cel mai bine asta: pentru a putea face faţă temperaturilor extrem de scăzute, aceştia se lipesc unii de alţii, încercând să se încălzească. În plus, penele ce acoperă stratul inferior de puf sunt scurte şi tari, se lipesc unele de altele, formând un strat de aer termoizolant. Până şi conformaţia pinguinului serveşte la păstrarea căldurii, astfel că suprafaţa sa corporală este mai mică, proporţional cu greutatea. Zborul – Animalele au căutat nenumărate căi pentru a putea explora pământul: au învăţat să meargă, să se târască, să sară, să se caţere şi să zboare. Iar evoluţia zborului este de-a dreptul fascinantă: acesta nu ajută păsarile doar să se deplaseze dintr-un colţ în altul, ci şi să scape de prădători, să exploreze locuri de altfel inaccesibile şi chiar să devină prădători. Şi, deşi pentru a zbura, noi ne folosim de tehnologie şi nu de abilităţile noastre, trebuie să recunoaştem că zborul a transformat umanitatea. Migraţia – Una dintre cele mai spectaculoare adaptări la care au apelat o mulţime de specii de păsări este migraţia. Principalele motive care stau la baza acestui comportament sunt nevoia de hrană şi de împerechere, din anumite perioade ale anului. Păsările parcurg adesea distanţe enorme. Spre exemplu, chira arctică „a bătut” recordul pentru cea mai lungă migraţie, aceasta deplasându-se în fiecare an peste 30.000 de kilometri, de la Cercul Polar de Nord până în Antarctica şi înapoi. Camuflajul – Abilitatea de „a te face una cu mediul încojurător” se poate dovedi foarte utilă, mai ales în cazul animalelor care nu au prea multe arme de apărare împotriva atacatorilor. Există animale care imită mediul din jur, dar şi animale care se transformă în obiecte plictisitoare – cum ar fi fasmidele, care imită apectul unui băţ. Hibernarea – Greutatea cu care te ridici din pat în zilele geroase de iarnă, are un corespondent în faună: hibernarea întâlnită la animale. O mulţime de animale, precum veveriţele siberiene, aricii, liliecii şi urşii, aleg somnul îndelung în detrimentul a tot ceea ce înseamnă viaţă. Ursul american ratează toate iernile, deşi poate fi trezit cu uşurinţă, în timp ce anumite specii de mamifere mici intră într-o stare de leneveală din care cu greu pot fi scoase. Conservarea resurselor – Persoanele cheltuitoare ar trebui să ia câteva lecţii de la animalele chibzuite, pentru care capacitatea de a învăţa să-şi conserve mâncarea şi apa sunt factorii care fac diferenţa dintre viaţă şi moarte. Spre exemplu, cămila s-a adaptat la viața de deșert. Atunci când trebuie să parcurgă fără hrană sau apă distanțe mari, poate să acumuleze ca rezervă o cantitate mare de hrană și de apă. În cocoașă, ea poate strânge hrană sub formă de grăsime, cu care poate să reziste fără a se hrăni timp de 30 de zile, în timp ce rezerva de apă acumulată în stomac atinge o cantitate între 100 și 150 litri, suficientă pentru două săptămâni. Cămila poate bea în 10 minute o cantitate de 100 de litri de apă. Măreţie artificială – Nu doar oamenii “se umflă în pene”, încercând să pară ceea ce nu sunt, ci şi animalele… marine. De exemplu, din dorinţa de a-şi îndepărta duşmanul, peştele arici înghite foarte multă apă în stomacul elastic, îşi dublează astfel dimensiunile şi îşi sperie inamicul cu noua dimensiune uriaşă. Peştele arici devine uneori atât de mare şi de plin, încât de-abia se mai poate mişca. Dar ce contează, dacă a scapat de inamic? Blana – Pentru unele animale, blana nu este doar un “accesoriu”, ci o parte indispensabilă a corpului. Boul moscat supravieţuieşte temperaturilor scăzute (- 56 de grade Celsius) din Alaska şi din Groenlanda datorită blănii groase, cu firele lungi de aproape 1 metru, ce formează o lungă şi groasă mantie de lână.