În cele mai multe dintre cazuri, atunci când adopţi o pisicuţă, ea nu are probleme de sănătate. Cu toate acestea, mai există şi excepţii. Există câteva boli care apar frecvent la felinele micuţe. Infecţiile respiratorii – apar destul de des şi ele se manifestă prin strănuturi, tuse, ochi lăcrimoşi, scurgeri nazale, lipsa poftei de mâncare, letargie, fiind foarte uşor transmisibile. Şi pisicile adulte se pot îmbolnăvi la fel, doar că simptomele sunt mai severe la puiuţi. Acarienii de ureche – Paraziţii pisicilor sau acarienii de ureche apar frecvent la pisicuţe, deşi toate pisicile, indiferent de vârstă, se pot confrunta cu asta. Acest tip de boală se manifestă prin curgerea unei substanţe negre-maronii din urechiuşe, dar şi prin mâncărimea urechilor, iritarea şi inflamarea acestora atât în interior, cât şi la exterior. Paraziţi intestinali – Limbricii şi viermii tropicali sunt paraziţii cel mai des întâlniţi la pisicuţe, existând multe cazuri în care micuţele se şi nasc cu ei. Cu toate acestea, şi alţi paraziţi, precum cestode, coccidia şi giardia, sunt des întâlniţi. Pe lângă deparazitarea obişnuită, se recomandă să se facă, măcar din când în când, o examinare a fecalelor micuţelor. Puricii – Prezenţa puricilor pe pisicuţe nu este deloc anormală. În mod normal, puricii infestează pisicile de toate vârstele, dar cele micuţe au mult mai mult de suferit de pe seama lor. Din cauza mărimii lor, pisicuţele se pot anemia, pierzând cantităţi importante de sânge. În plus, puricii pot transmite o mulţime de alte boli. Diareea – poate avea o mulţime de cauze. În majoritatea cazurilor, este rezultatul stresului asociat cu schimbările majore din viaţa pisicuţei. Despărţirea de mamă şi de frăţiorii ei, mutarea într-o nouă casă şi întâlnirea cu noii membrii ai familiei se pot dovedi foarte stresante pentru micuţa care este de-abia la începutul vieţii. În plus, schimbarea dietei poate cauza diaree şi poate provoca apariţia paraziţilor intestinali. Cu toate că pisicuţele nu se confruntă frecvent cu boli, cele descrise mai sus sunt cele care apar cel mai des şi trebuie tratate cu seriozitate, deşi aparent nu sunt foarte periculoase. O altă boală ce poate fi întâlnită la feline este leucemia. Din păcate, atunci când deja apar simptomele, boala este fatală. Sfatul nostru ar fi să faceţi un test la medicul veterinar, pentru că un rezultat pozitiv primit înainte ca simptomele să apară nu reprezintă o garanţie a fatalităţii. Sursa: Petmd