Noi studii lansează ipoteza conform căreia forma şi alte caracteristici ale ouălor explică, parţial, faptul că strămoşii păsărilor au supravieţuit evenimentului catastrofal care a dus la extincţia dinozaurilor şi a altor grupuri de vieţuitoare, acum 65 de milioane de ani. Un grup de cercetători a analizat proporţiile geometrice ale ouălor începând din Era Mezozoică şi până azi, adică în ultimii 250 de milioane de ani. Înainte de extincţia de acum 65 de milioane de ani, la grupul care a supravieţuit extincţiei – strămoşii păsărilor actuale – ouăle prezentau diferenţe notabile faţă de ouăle celorlalte grupuri înrudite. Dar forma ouălor este, spun autorii studiului, doar „o mică piesă din acest puzzle” – enigma evolutivă reprezentată de supravieţuirea strămoşilor păsărilor atunci când rudele lor au pierit. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în Royal Society – Open Science. Analizele arată că ouăle păsărilor străvechi din Mezozoic erau alungite şi mult mai simetrice decât sunt azi ouăle păsărilor; de asemenea, erau mai poroase decât ar fi fost de aşteptat având în vedere mărimea lor. Studiind un număr mare de ouă fosile, autorul principal al studiului, dr. Charles Deeming, de la Lincoln University, Marea Britanie, a constatat că ouăle depuse după evenimentul care a dus la dispariţia dinozaurilor (acum 65 milioane de ani) sunt practic identice cu cele ale păsărilor de azi. În schimb, ouăle mezozoice erau foarte diferite de acestea, sugerând că erau mai apropiate de cele ale teropodelor strămoşi ai păsărilor decât de cele ale păsărilor moderne. Teropodele erau un grup de dinozauri carnivori, incluzând şi cei mai mari prădători care au dominat planeta în Jurasic şi Cretacic (precum T. rex). O ramură a acestui grup, teropodele aviene, a dat naştere, în cele din urmă, păsărilor. Dar, deşi caracteristicile oului ar fi putut avea un rol în faptul că acest grup a scăpat de extincţia de la sfârşitul Cretacicului, cum anume s-a manifestat acest rol nu se ştie cu precizie, iar supravieţuirea teropodelor aviene rămâne în continuare o enigmă. E posibil ca supravieţuirea să fi fost legată şi de comportamentul acestui grup, spune dr. Deeming. „Bănuiesc că păsările de tip modern au supravieţuit extincţiei datorită faptului că foloseau incubaţia prin contact – care predomină azi în rândul păsărilor -, că îşi construiau cuiburi şi stăteau pe ouă, în timp ce păsările mai primitive îşi îngropau ouăle, la fel ca strămoşii lor teropozi, ouăle fiind astfel potenţial mai vulnerabile.” Gary Kaiser, biolog în cadrul Royal British Columbia Museum din Canada, spune că forma ouălor era cu siguranţă importantă, ca şi alte aspecte legate de înmulţirea prin ouă. „Ştim că unii dinozauri îşi cloceau ouăle, dar ştim, din analiza structurii fine a oaselor, şi că puii lor erau mici şi aveau nevoie de o perioadă lungă de timp pentru a atinge talia adultă. Un ritm de reproducere lent sau reproducerea după o perioadă lungă de timp ar fi putut fi genul de problemă care să fi dus la extincţia dinozaurilor.” Sursa: BBC