7 lucruri pe care nu ar trebui să i le faci niciodată pisicii tale01 03 2016 Cu o pisică sau două în casă, permanent, este imposibil să fii un părinte model! Nu ai cum să nu uiţi, din când în când, să îi dai apă la timp sau te joci cu ea, atunci când ziua îi devine prea plictisitoare!
Cum să îngrijeşti pielea uscată a pisicii tale, în timpul iernii07 01 2016 Ca şi în cazul nostru, pielea pisicii poate deveni foarte uscată, în timpul iernii. Aşa că nu este de mirare dacă, atunci când aţi mângâiat-o, aţi remarcat că are mătreaţă şi chiar purici. Cu toate acestea, dacă pielea nu îi provoacă felinei mâncărimi (şi, deci, răni sau infecţii), nu trebuie să vă faceţi foarte multe griji în privinţa mătreţii – este doar o problemă cosmetică. Dar, dacă este vorba şi de mâncărimi – atunci contactaţi medicul veterinar – s-ar putea ca micuţa să aibă o alergie, infecţie sau paraziţi.
De ce nu îşi mai face pisica nevoile în litieră21 12 2015 Atunci când pisica nu îşi mai face nevoile în litieră, primul gând care ne vine în minte este acela că felina o face din rea voinţă! Dar nu trebuie să mai gândiţi aşa! Animalele nu decid în mod maliţios unde să îşi facă nevoile şi unde nu! Aleg ce este mai bine pentru ele, în cel mai scurt timp. Aşadar, de ce nu îşi mai face pisica nevoile în litieră?
Cele mai frecvente boli ale pisicuţelor14 10 2015 În cele mai multe dintre cazuri, atunci când adopţi o pisicuţă, ea nu are probleme de sănătate. Cu toate acestea, mai există şi excepţii. Există câteva boli care apar frecvent la felinele micuţe.
A inventat o mașinărie care obligă pisica să vâneze, pentru hrană – VIDEO13 08 2015 Unele pisici din ziua de astăzi sunt cam leneșe, nu credeți? S-au învățat să primească mâncărică fără să ofere nimic în schimb: dorm, se joacă și… cam atât!
A strâns bani pentru a salva viaţa unei pisici de pe stradă… FOTO03 08 2015 Ea este BoyBoy, pisicuţa rătăcită pe care o vedeam deseori în jurul casei mele. De la un timp, arăta tot mai rău… avea probleme grave cu dantura! Nu am mai suportat să o văd aşa şi m-am hotărât să schimb ceva.
Cum să îţi faci pisica fericită24 07 2015 O pisică fericită înseamnă un stăpân fericit, aşa că de ce să nu facem tot ce putem pentru ca felina noastră să aibă parte de tot ce îşi doreşte?
Ar fi murit fără această mască. Ce a pățit micuța24 07 2015 Pompierii sunt eroi! Salvează suflete, indiferent dacă ele aparțin cuvântătoarelor sau necuvântătoarelor! Sau, cel puțin, așa ar trebui să fie peste tot…
3 motive pentru a-ţi steriliza animalul de companie02 07 2015 Decizia de a vă steriliza animalul de companie este una personală, ce stă la latitudinea fiecărui stăpân. Majoritatea specialiştilor susţine, însă, că aceasta ar trebui făcută, dar, pentru a fi siguri de decizia luată, trebuie să vă informaţi foarte bine în prealabil.
Cum protejăm pisica de caniculă19 06 2015 Deşi am spune că pisicile iubesc căldura mai mult decât orice pe lume, nici pentru ele nu este uşor să suporte temperaturile extrem de ridicate ale verii. Având glande sudoripare doar pe lăbuţe, pisica se poate deshidrata foarte uşor, poate face insolaţie, fiind ameninţată chiar cu hipertermie. Viaţa felinelor noastre poate fi foarte uşor pusă în pericol, în timpul verii, de aceea este important să ştim cum protejăm pisica de caniculă.
Cum se fac pisicile vinovate de notele slabe ale copilului: parazitul care controlează mintea umană05 06 2015 Un nou studiu arată că performanţele înregistrate de copii la şcoală ar putea fi afectate de un parazit răspândit de pisici.
Cum să afli dacă pisica ta e bolnavă – cele 8 semne04 06 2015 Pisicile nu ne pot spune când și de ce se simt rău și, din această cauză, bolile lor sunt adesea depistate prea târziu. De aceea, este bine să învățăm să le descifrăm anumite gesturi. Înțelegând mesajele pe care ni le transmit prin schimbările minore de comportament, putem să le salvăm viața micuțelor feline.