De ce există o fascinaţie faţă de ce e rar? V-aţi întrebat vreodată? Primele mărci filatelice din România au fost Capul de Bour executate în Principatul Moldovei în 1858. Rare de bună seamă. Vă mai amintiţi de plicurile de timbre filatelice de la Poştă? Cine prindea un timbru din Noua Papua Guinee era şerif. Mă rog, nu e prea clar ce era mai rar la vremea aia, Capul de Bour din timbru sau capul de bour din realitate. Pentru că, dacă socotim, ultimul zimbru din Moldova a fost ucis in 1762, iar în Transilvania în 1790. În estul Europei, zimbrii erau proprietatea regilor poloni, lituanieni și țarilor ruși. Regele Sigismund 1 al Poloniei a instituit pedeapsa cu moartea pentru braconarea zimbrilor în anii 1500. Pentru că erau rari şi începeau să devină şi mai rari. Zimbrul, ca să ne înţelegem, e o specie de bizon. Mai ţineţi minte povestirile din Winnetou şi Old Shatterhand despre vânătorile de bizoni? Au venit europenii civilizatori şi aproape le-a stârpit specia. În America mai există aproximativ 10.000 de bizoni, în timp ce în Europa mai există cu puţin peste 3500 de zimbri. Bun, dar care-i treaba cu raritatea, că tot nu ne-am lămurit? La Grădina Zoologică din Bucureşti există un singur zimbru, dacă ei ar fi fost la fel de numeroşi precum oile n-ar mai fi la Zoo. Ce, aţi văzut oi la Zoo? Tocmai pentru că sunt rari, oameni capătă o fascinaţie faţă de asta. Nu pentru că zimbrul ar reprezenta ceva în sine, ci doar pentru că este rar. Când oamenii vor accepta globalizarea vom deveni toţi din ce în ce mai asemănători. Aşa cum se imaginează, o lume în care omul o să arate cu câte o trăsătură din fiecare rasă, precum vechii egipteni. Toţi la fel. La revedere, raritate! Autor: Iulian Traşă