Caniche-ul reprezinta una dintre cele mai vechi si mai populare rase de caini. Provine din Barbetul african, care a intrat in Europa, trecand prin Spania, unde a fost incrucisat cu cainele de apa portughez, in scopul de a fi folosit la vanatoarea in mlastini a ratelor salbatice. De la acest vanat ii provine numele francez Caniche; englezii ii spun Poodle, iar germanii Pudel. Denumirea de “caniche” deriva de la aptitudinile cainelui de inotator si vanator. Asupra acestei denumiri sunt mai multe pareri: unii sustin ca temenul “caniche” ar fi radacina latina de la “canis”, inca o dovada ca acest caine este descendentul primilor caini domestici. (S-au gasit basoreliefuri egiptene care prezentau caini tunsi tip leu, asemenatori Caniche-ului de azi). Altii sustin ca numele de “caniche” deriva de la “canichon”, care inseamna boboci de rata, vanati cu predilectie de Caniche. Denumirea lui in germana – Pudel – provine de la cuvantul “puden” care inseamna a se juca in apa. Odata cu trecerea timpului si dupa disparitia marilor mlastini, Caniche-ul nu a mai prezentat interes pentru vanatori, insa calitatile sale deosebite au facut ca acest caine sa se raspandeasca in intreaga lume, drept animal de companie. Este apreciat indeosebi pentru inteligenta sa, dar si pentru alte calitati precum: fidelitatea, prietenia, veselia, spiritul jucaus, curatenia si usurinta cu care poate fi dresat. Are mersul sprinten si saltaret, uneori parand putin afectat. Are o constitutie armonioasa si o postura eleganta si mandra. Blana lui bogata, buclata sau rasucita in snururi, este tunsa de obicei pe partea posteriara si pe membre. Aceasta toaleta a Canichi-lor isi are originea in trecut, atunci cand vanatorii tundeau aceste parti ale corpului animalelor pentru a le permite iesirea usoara din apa, fara a fi ingreunati de blana abundenta. Cum aceasta tunsoara, numita „tip leu”, se potriveste perfect cu armonia cainelui, deoarece ii scoate in relief calitatile si ii estompeaza eventualele mici defecte, ea a fost mentinuta si dupa ce s-a renuntat la folosirea caniche-ului la vanatoare. Standardul rasei prevede ca mod de tundere si toaleta de „tip 1960”, moderna. Capul este distins, rectiliniu, drept, proportionat fata de corp; craniul bine modelat, oval si usor convex; prezinta o larga linie frontala sub ochi, care se ingusteaza spre occiputul accentuat; stopul foarte putin marcat; profilul superior al botului este rectiliniu, aspectul acestuia fiind solid, elegant, deloc ascutit; trufa este proeminenta si bine dezvoltata, neagra la exemplarele negre, alba, gri si maro la cele de alte culori; nasul este bine dezvoltat, cu narile deschise. Ochii au o expresie plina de vitalitate, arzatoare; sunt situati la inaltimea stopului; au culoarea inchisa, dupa culoarea blanii, sunt vii, usor oblici, migdalati. Urechile sunt destul de lungi, cad de-a dreptul obrajilor si sunt prinse la inaltimea ochilor, plate, largindu-se dupa arasare sau rotunjite la extremitati; sunt acoperite cu par ondulat si lung. Coada este fixata destul de sus, la inaltimea liniei salelor. Adesea este scurtata la o treime sau la jumatate din lungimea caniche-lor buclati. Coada lunga nu reprezinta, insa, un defect, daca este bine purtata; ea este pastrata in general la canichii franjurati. Aceasta rasa prezinta exemplare mari – de pana la 55 cm., medii – pana la 45 cm. si pitice – pana la 35 cm.Photo: epagneuljaponais.com Corina DovincaZooLand.ro