Dacă ne gândim la cele mai agresive animale, nu ne vin în minte hipopotamii, deşi aceştia sunt surprinzător de iuţi, posesivi şi se pot dovedi adversari foarte periculoşi. Un exemplu în acest sens îl reprezintă şi hipopotamul care, extrem de nervos, a atacat nişte turişti, în Botswana. Rob Masterton şi soţia lui, Jessica Masterton, se aflau în Chobe National Park, într-o expediţie africană ce avea să dureze două luni. Plimbându-se cu barca, cei doi au surprins un pui de hipopotam şi, alături de ghid, s-au îndreptat spre micuţ, pentru a-l vedea îndeaproape. Ghinionul a făcut ca în apropierea acestui să se afle şi mama lui. Foarte nervoasă, ea s-a repezit la barcă, speriându-i pe turişti de moarte. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. De-abia după ce au ajuns la mal şi au văzut fotografiile pe care au reuşit să le facă, cei doi au realizat cât de aproape au fost de hipopotam. „Mama puiului a ţâşnit din apă cu o figură extrem de agresivă. Ne-am ferit şi am reuşit să ne îndepărtăm la timp. Când am ajuns la mal, nu ne-a venit să credem că am putut face nişte fotografii atât de reuşite”, a declarat Rob. Sursa: Mirror