“Câinii nu ar trebui să stea în cuşti”: membrii unui adăpost de animale au construit căsuţe pentru câini (Galerie Foto)

Nu este deloc uşor să trăieşti într-un adăpost de câine, spun membrii Luvable Dog Rescue, din Oregon, motiv pentru care le-au construit căţeilor din adăpostul lor căsuţe, pentru ca micuţii să se simtă ultraconfortabil.

Deşi adăpostul era, chiar şi fără aceste căsuţe, un paradis al căţeilor de peste 20 de hectare cu păduri, livezi, trasee de concursuri, toate pentru buna dispoziţie a patrupezilor, cu noile căsuţe adăpostul s-a ridicat la un cu totul alt nivel, în care animăluţele au propriul spaţiu, individual.

Căsuţele lila sunt echipate cu mobilă, tablouri şi tot ceea ce altceva este necesar pentru ca ele să fie complete. În plus, modul în care animăluţele se comportă în casa lor le oferă o imagine mai bună membrilor adăpostului despre felul în care căţeii se vor comporta, când vor ajunge în casele familiilor adoptive. În acest mod, angajaţii vor putea face mult mai bine recomandări vizitatorilor interesaţi de adopţie.

Liesl Wilhardt, directorul executive al Luvable Dog Rescue, este omul din spatele ideii noului proiect. Încă de când era mică, Liesl a simţit o dragoste specială pentru pitbulli. De curând, a şi construit „palate de pitbulli” pentru câinii mai mari şi are în plan să construiască şi o secţie de maternitate pentru căţeii-mamă şi puii lor.

Sursa: Bored Panda

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!