Băiatul şi uriaşul „Mop“: fabuloasele imagini ale prieteniei dintre un copil şi câinele lui uriaş (Galerie Foto)

"Copiii mici şi câinii lor mari", un proiect fotografic impresionant, realizat de Andy Seliverstoff,  scoate în evidenţă relaţia specială dintre copii şi câinii uriaşi. Imaginile lui spectaculoase şi emoţionante sunt foarte apreciate pe internet şi impresionează prin contrastul frapant dintre câinii imenşi şi micuţii care se joacă fericiţi cu ei.

Fotograful în vârstă de 58 de ani a petrecut patru luni, realizând mii de imagini în Sankt Petersburg, apoi a selectat cele mai bune 100 de cadre şi le-a publicat într-o carte.

Andy face fotografii de mulţi ani, dar abia în ultimele luni a început să ia în serios această activitate. Are o slăbiciune pentru câini, în special pentru cei din rasa Marele Danez, dar pozează des şi exemplare din rasele Briad, Newfoundland şi Terrier negru rusesc.

"Lucrez mult timp cu câinele din faţa obiectivului camerei, pentru că vreau să-i surprind cât mai bine personalitatea. Fiecare câine are personalitate şi caracter unice. Trăsăturile umane pe care adesea le recunoaştem la câinii noştri sunt, printre altele, ceea ce ne apropie de ei. Şi asta încerc să arăt în fotografiile mele", a scris Andy pe site-ul său.

Sursa: Bored PANDA

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!