Daca in era tertiara marea familie a cailor (Equidae) cuprindea mai multe genuri, in zilele noastre ea este reprezentata numai de unul singur, avand mai multe specii. In timp, stamosul calului a suferit cateva modificari, legate de dentitie si de scheletul piciorului. Cele cinci degete initiale s-au transformat intr-o copita scurta, latita, prin atrofierea treptata a degetelor laterale si dezvoltarea si intarirea degetului din mijloc. Desi sunt foarte asemanatori intre ei, reprezentantii genului Equus se impart in trei categorii distincte: caii veritabili (Equus), zebrele vargate sau caii tigrati (Hippotigris) si magarii uniform colorati (Asinus). Asinii salbatici au culoarea cenusie si traiesc in Africa, in regiunile nord estice de coasta, in acele parti in care nu sunt zebre. Urechile le sunt lungi, ridicate in sus, iar coada subtire si paroasa are varful in forma de ciucure. In comparatie cu magarul nostru domestic (E. asinus), magarii salbatici cenusii se impart in doua subspecii: magarul salbatic nubian (E. A. africanus) si magarul salbatic somalian (E. A. somaliensis). Prima subspecie, magarul salbatic nubian, este mai mic, are o inaltime la greaban de 1.15 m si o blana uniform colorata in galben cenusiu, iar in lungul spatelui o dunga inchisa, care formeaza, impreuna cu o dunga scurta transversala, o cruce peste greaban (crucea dorsala). Daca in forma salbatica aceasta specie s-a stins, o regasim astazi prin urmasii sai, magarii domestici, raspanditi in toata lumea. Pe coastele Somaliei si in Tara triburilor Gala, undeva in Golful Aden, traieste magarul salbatic somalian, mai mare ca dimensiuni, inalt de 1.40 m., de culoare rosiatica cenusie. Nu prezinta crucea dorsala, ca in cazul cealalata subspecie, insa ca particularitate picioarele lui subtiri au benzi transversale. Acesti magari salbatici sunt extrem de putin pretentiosi, traiesc in sesurile pietroase, lipsite de apa si cu vegetatie saraca. Sunt foarte vioi, spre deosebire de magarii domestici, domoli si indiferenti. Traiesc in cete de cate 5-20 de indivizi, conduse de o iapa batrana. Magarii salbatici din Asia se deosebesc de cei din Africa, in special prin culoarea mai deschisa si urechile lor mai scurte. Spatele le este, de obicei, galben cafeniu si prezinta de-a lungul spinarii o dunga neagra sau neagra cafenie, fara crucea dorsala. Partea ventrala a corpului este de culoare deschisa, in mare parte aproape alba. Burta, botul si partea interna a picioarelor sunt, de asemenea, albe. Traiesc in cete mici, in regiunile pustii si inalte de stepa ale Tibetului. Se catara pe munti cu cea mai mare repeziciune, fara sa se poticneasca. Fiind animale fricoase, au in permanenta o “paza”, care sta la o distanta de 100-200 m de cireada, iar in caz de pericol se retrage pe nesimtite spre ai sai, ii previne si pornesc impreuna in trap sau in galop. Printre magarii salbatici din Asia se numara: kiangul (E. kiang), care traieste in Kasmir si Tibet, cularul (E. hemionus), raspandit in stepele Siberiei de sud, Turkestan, Mongolia si China de nord vest si onagru (E. onager), din Siria si nordul Arabiei. Acestia din urma sunt cei mai mici si prezinta culorile cele mai deschise. Capul, gatul si picioarele sunt aproape complet albe. Este amintit in Biblie si in scrierile greco-romane. www.zooland.ro