După ce s-a întors dintr-o excursie din sud-estul Asiei, Daniela Liverani, o britanică în vârstă de 24 de ani, a început să aibă frecvent sângerări nazale. În timpul vacanţei, tânăra a avut un accident de motocicletă şi, când a văzu că are nasul umflat, a dat vina pe căzătură, crezând că are un cheag de sânge. Însă lucrurile stăteau mult mai rău: Daniela avea în nas o lipitoare de 7 centimetri. "Aveam sângerari nazale, dar am crezut că este de la accident. Eram convinsă că este vorba despre un cheag de sange. Când am intrat la duş, am văzut că îmi iese ceva pe nas. Am încercat să îl prind, dar a intrat imediat înapoi. M-am dus rapid la urgenţe", a povestit britanica. La spital, medicul a constat că are în nas o lipitoare. O jumatate de oră le-a trebuit să o scoată din nasul fetei, timp în care ea a suferit îngrozitor, din cauza durerilor. Lipitoarea era destul de mare, pentru că se hrănise cu sângele tinerei. "Este posibil să o fi luat din apă, dacă a facut baie în rau. Există însă şi varianta să îi fi intrat în gură în timp ce bea apă. Era foarte mică atunci cand a luat-o, cu siguranţă. A crescut atât, pentru că s-a hrănit cu sângele gazdei", a declarat medicul. Sursa: IFL Science