A riscat pedeapsa cu închisoarea, pentru a salva un pui de urs care era pe moarte – Galerie foto

Fotograful Corey Hancock, din Oregon, a găsit în timpul unei excursii montane un pui de urs care trăgea să moară.

„Stătea pe spate de parcă era mort. Buzele îi erau vineţii şi, deşi ochii îi erau deschişi, nu se mişca deloc. Ploua şi burta îi era îmbibată cu apă”, povesteşte bărbatul.

„Mi-am amintit brusc de băieţelul meu care mă aştepta acasă. Ursuleţul arăta, mai de grabă, a pui de om. Cum puteam să mă uit la el şi să văd cum moare, în ploaie? Trebuia să fac ceva…”, a continuat el.

Aşa că a luat ursuleţul în spate şi a început să alerge cu el spre maşină.” În tot acest timp, nu mă gândeam decât că din spate va veni o ursoaică şi mă va ataca”.

Cum au ajuns în maşină, ursuleţului i s-a oprit respiraţia. Hancock i-a făcut respiraţie gură la gură şi micuţul a început să respire din nou.

L-a dus imediat la veterinar, unde l-a tratat de înfometare şi deshidratare,  iar acum ursuleţul devine pe zi ce trece mai puternic.

Deşi Hancock a salvat o viaţă, în statul american Oregon este ilegal să capturezi sau să păstrezi în captivitate animale sălbatice, considerându-se că atunci când omul intervine în natură nu poate face decât rău. Dacă se recurge la așa ceva, riscul este un an de închisoare și o amendă de 6.000 de dolari. Cu toate acestea, bărbatul nu s-a gândit la riscuri, ci la cum îl poate salva pe puiul de urs rămas neajutorat. Din fericire, Hancock nu a suferit nicio pedeapsă.

Sursa: Bored Panda, Facebook

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!