Descris ca fiind unul dintre cei mai frumosi lilieci din America de Nord, liliacul de est rosu este o specie distinctiva, caracterizata, asa cum sugereaza si numele, prin blana sa in nuante de la rosu luminos la rosu-ruginiu. Blana ii este moale si deasa, iar firele de par individuale pot fi inspicate cu alb, conferindu-i un aspect “inghetat”. Partile inferioare ale corpului sunt usor pale, in timp ce partile din fata ale umerilor prezinta pete albe lipsite de par. Urechile ii sunt scurte, largi si rotungite, cu proeminentele din fata ale urechii externe (tragus) in forma triunghiulara, acoperite cu o blana deasa. Coada lunga reprezinta o alta caracteristica distinctiva a acestei specii, asa cum este si partea din fata a membranei inter-femurale acoperita cu blana bogata – de unde si numele genului – Lasiurus care se traduce prin “coada paroasa”. Aripile ii sunt lungi si ascutite, iar blana se extinde de-a lungul zonelor axiale pana la articulatia radio-carpiana. In mod neobisnuit, masculii si femelele sunt destul de contrastant colorati, femelele avand, de regula, o blana cenusie, mai banala, in timp ce masculii sunt colorati in rosu stralucitor. Cu toate acestea, diferenta de culoare poate fi legata mai degraba de dimensiunea corpului, indivizii mai mici de ambele sexe avand tendinta de a fi colorati in nuante mai rosiatice. In ciuda blanii sale luminoase, liliacul de est este surprinzator de bine camuflat atunci cand se agata in copaci, infasurat in membrana cozii sale cu blana, semanand foarte bine cu o frunza moarta sau cu un con de pin. Desi in trecut au fost recunoscute cateva subspecii de liliac rosu, acestea sunt in prezent considerate, ca facand parte din specii separate. De exemplu, liliacul de est rosu poate fi cu greu deosebit de omologul sau din vest – Lasiurus blossevillii – cu care se inrudeste indeaproape, ambele subspecii fiind in trecut considerate apartinand aceleeasi specii. Liliacul de est rosu traieste in America de Nord, la est de Muntii Stancosi, din sudul Canadei si pana in partea nord-estica a Mexicului. Specia a fost, de asemenea, inregistrata si in insulele Bermude. Cunoscut ca fiind un “liliac de copac”, Lasiurus borealis se adaposteste, de regula printre frunzele copacilor si ale arbustilor, alegandu-si locuri care sunt lipsite de frunze in partea de jos, astfel incat sa poata zbura liber. Se hraneste incepand cu lasarea serii si consuma o mare varietate de insecte. Prada este, de regula, prinsa in zbor, desi aceasta specie poate, de asemenea, sa aterizeze pentru a “culege” insectele de pe plante sau chiar de pe sol. Liliacul de est rosu migreaza, calatorind in sud pentru a hiberna, din septembrie pana in noiembrie si apoi din nou spre nord, intre lunile martie si aprilie. In timpul hibernarii, este capabil sa supravietuiasca unor fluctuatii drastice de temperatura, gratie blanii sale dese, a urechilor mici (care reduc pierderile de caldura) si a membranei paroase a cozii, care confera o buna izolatie termica, atunci cand este infasurata in jurul corpului. Se pare ca masculii si femelele migreaza in perioade diferite de timp. Desi este o specie solitara, liliacul de est rosu poate migra in grupuri de cateva sute de indivizi. Imperecherea are loc in zbor, intre lunile august si septembrie, desi femelele stocheaza sperma pana in primavara urmatoare, fertilizarea avand loc in jurul lunii martie sau aprilie. Tinerii sunt nascuti tarziu in mai sau la inceputul lunii iulie, dupa o perioada de gestatie de 80 pana la 90 de zile. In mod neobisnuit pentru un liliac, femela liliac de est rosu poate da nastere unui numar mare de pui – pana la cinci (in mod obisnuit liliecii nasc 2-3 pui) si dispune de patru glande mamare, spre deosebire de femela de liliac obisnuit, care are numai doua. Puii se nasc orbi si fara par si sunt alaptati vreme de 38 de zile. Ochii li se deschid dupa 3-4 saptamani si sunt apti de zbor la varsta de 4-5 saptamani. Sursa foto Corina DovincaInCasa.ro