Nevastuica (Mustela nivalis) face parte din familia jderilor (Mustelidae), ce cuprinde cele mai mici carnivore ale Terrei. In fapt, nevastuica este cel mai mic mamifer carnivor din lume. Este un pradator agil si foarte feroce, putand omori prazi de 10 ori mai mari decat corpul sau.In folclorCand vine vorba de nevastuica, folclorul romanesc se imparte in doua tabere: unii o indragesc, altii o resping. Aversiunea fata de nevastuica vine si din faptul ca este adesea confundata cu dihorul, un aprig pradator al gospodariilor. Despre nevastica se mai spune ca ar intra in grajduri si ar impleti coada vacilor sau cailor. Nu putem spune ca aceasta este doar o legenda, avand in considerare numeroasele intamplari reale de acest tip relatate de tarani. Se mai spune ca daca intrerupi nevastuica din urzeala ei, ea va musca de picior sau uger animalele, care vor fi strasnic marcate si speriate. Nevastuica este acuzata uneori si de crimele atroce din cotetul pasarilor, insa aici dihorul este suspectul principal.In cultura greaca si macedoneana, daca iti iese o nevastuica in cale este semn de bun augur.Raspandire si habitatNevastuica comuna este larg raspandita in lume, exceptand Australia si cateva insule din jur. In functie de regiunea geografica exista mai multe subspecii. In tarii precum Noua Zeelanda, nevastuica a fost introdusa voluntar pentru starpirea populatiilor de rozatoare. Acest fapt a avut repercusiuni grave asupra stabilitatii ecosistemului.Nevastuica da dovada de multa adaptabilitate, astfel ca o putem gasi intr-o diversitate de medii si ecosisteme. Prefera padurile de foioase si chiar conifere, dar o putem intalni si la campie, lunca, pasuni, terenuri agricole sau in apropierea localitatilor. DescriereForma corpului este asemanatoare cu cea a celorlalti reprezentanti ai familiei mustelidelor (jderul si dihorul), cu mare diferenta ca nevastuica este de dimensiuni reduse.Corpul este lung, subtire cu picioare scurte. Gatul este gros, de aproape aceeasi dimensiune cat si corpul. Capul ascutit si ovalar, respecta grosimea gatului si a corpului. Urechile sunt mici si rotunde, iar ochii ca doua margelute negre. Coada este scurta, comparativ cu corpul.Nevastuica este perfect conformata pentru a vana rozatoare in cele mai inguste vizuini. Coloana vertebrala lunga, este foarte flexibila, iar picioarele mici sunt agile. Oriunde incape capul animalului, corpul il urmeaza indeaproape.Blana este moale, de culoare castanie-maronie, mai inchisa pe membre si cap. Pieptul si partile inferioare sunt deschise la culoare sau albe. Exemplarele din regiunile nordice si central europene, unde iernile sunt marcate de ninsori, isi schimba culoare pe durata sezonului hibernal. Nevastuicile de aici se imbraca intr-o mantie alba, care ii permite camuflarea in omat. Nevastuica se aseamana mult cu hermelina. La prima vedere cele doua pot fi deosebite prin varful cozii de culoare neagra al hermelinei.DimensiuniFemela masoara intre 16 si 18 cm si cantareste aproximativ 65 g. Masculul este usor mai masiv, masurand intre 18 si 22 cm si cantarind intre 100 si 130g.ComportamentNevastuicile sunt animale solitare si teritoriale. Teritoriul unui animal difera in marime in functie de disponibilitatile de hrana si numarul de animale dintr-o anumita zona. Isi marcheaza teritoriul cu urina, fecale si secretii ale unei glande dermale aflate in regiunea anala. Chiar daca teritoriile li se pot incaleca, masculul si femela se evita reciproc pana in perioada de imperechere.Isi fac cuibul in crevase, la radacinile copacilor sau in vizuini abandonate. Isi captusesc culcusul cu iarba si par. Acesta este spatiul lor de siguranta. Au simturile foarte dezvoltate si sunt foarte atente la tot cee ce e in jur. Pentru a avea o imagine mai buna asupra imprejurimilor, se ridica vertical sprijinindu-se pe picioarele din spate.Contrar dimensiunilor, nevastuica este foarte puternica. Uneori prinde animale de cateva ori mai mari decat ea. Dupa ce animalul a fost omorat, este carat in vizuina, unde este mancat cateva zile la rand.AlimentatieNevastuica este un pradator feroce, capabil sa intre in vizuina prazii, fapt ce putini pradatori sunt in stare. Cateodata nevastuica isi urmareste prada prin labirinturile subterane sapate de aceasta, pentru a junge direct la camera principala, unde sunt puii.Se hraneste cu rozatoare mici precum soareci, lemingi, cartite, gerbili si altele asemenea. Rareori prinde pasari, pesti, reptile, oua. Unele nevastuici vaneaza si iepuri, care sunt de 10 ori mai mari ca ele. Cel mai adesea puii de iepure cada prada nevastuicilor.Nevastuica are stomacul foarte mic (nu poate ingera mai mult de 3 g) si un ritm metabolic accelerat, ceea ce face ca animalul sa manance de cel putin 10 ori pe zi. Vaneaza atat ziua, cat si noaptea.PradatoriDimensiunile mici ale nevastuici o recomanda ca prada pentru multe animale: bufnite, ulii, vulturi, vulpi sau serpi. Pentru fermieri, nevastuica este un daunator, deoarece se hraneste cu ouale si puii pasarilor de curte.ReproducerePerioada de imperechere incepe primavara, in aprilie si se termina in iunie. Perioada de gestatie dureaza intre 34 si 37 de zile. In general, intr-un cuib se nasc 5-7 pui. Micutii sunt crescuti doar de mama. Se nasc golasi si orbi. Dupa 4 zile le creste parul si la 24 de zile pot vedea. La 49 de zile vor fi intarcati. Ating maturitatea sexuala la 4 luni. Speranta de viata in salbaticie este foarte mica: rar unele exemplare depasesc 2 ani. Majoritatea mor in primul an de viata.Surse foto: 1, 2Nicolae HaseganZooLand.ro