(P) O poveste universala despre dragoste, speranta si prietenie.

Dewewy “Cu Dewey, veti rade si veti plange.” – New York Posta

„O poveste emotionanta… Nu numai portretul unui motan minunat, ci si o scrisoare de dragoste adresata bibliotecarilor.“ – Publishers Weekly

„Seducatoare, plina de viata si duiosie, aceasta poveste despre supravietuire, loialitate si iubire este un studiu de neuitat asupra felului admirabil si misterios in care animalele si bibliotecile îmbogatesc umanitatea.“ – Booklist

Vicki Myron

Dewey – Pisoiul din biblioteca unui mic oras cucereste lumea

Pagini: 272
Format: 13×20 cm
ISBN: 978-973-689-480-0
Pret: lei

Patruzeci de saptamani in fruntea listei de bestselleruri a ziarului New York Times. Carte tradusa in peste treizeci de limbi si vanduta in peste un milion de exemplare.

In curs de ecranizare, cu Meryl Streep in rolul lui Vicki Myron.

Ce impact poate sa aiba un animal asupra unei comunitati? Cate vieti poate el sa influenteze? Cum a fost posibil ca un pisoi abandonat sa transforme o biblioteca in centrul lumii, sa salveze un mic oras american si sa devina faimos?

Intr-o dimineata friguroasa de ianuarie, Vicki Myron, directoarea Bibliotecii Publice din orasul american Spencer, descopera un pisoi de numai cateva saptamani in cutia de recuperare a cartilor. Supravietuind in mod miraculos noptii geroase, motanelul este adoptat de angajatii bibliotecii, spatiul acesteia devenind noua lui casa. Nu dupa multa vreme, se dovedeste ca prezenta lui are un impact covarsitor asupra comunitatii. Dewey Citestemaimulte Carti, cum a fost numit in urma unui concurs, reuseste sa-i incante pe vizitatorii tot mai numerosi ai bibliotecii cu atentia, caldura si mai ales cu cel de-al saselea simt prin care stie de fiecare data cine are nevoie cel mai mult de el. Biblioteca si motanul ei devin punctul de convergenta pentru locuitorii orasului, greu incercati de criza economica din anii ’80.

Si faima lui Dewey creste…

Vicki Myron s-a nascut intr-o ferma din apropierea orasului Spencer din statul Iowa. La treizeci si patru de ani, dupa o casatorie ratata si probleme de sanatate traumatizante, si-a luat licenta summa cum laude la Mankato State University si a urmat un masterat la Emporia State University. Din douazeci si cinci de ani cat a lucrat la Biblioteca Publica din Spencer, douazeci a fost directoarea institutiei.

Bret Witter este editor si scriitor. Crescut in nordul statului Alabama, locuieste in Louisville, statul Kentucky, impreuna cu sotia sa, cei doi copii si motanul Kiki.

Intr-un interviu, la intrebarea „De ce ati scris Dewey?“, Vicki Myron raspundea: „Fiindca mi s-a cerut. De sute si mii de persoane… Astfel, cu ajutorul unui scriitor, am inceput sa astern pe hartie aceste amintiri“. Scris de Vicki Myron in colaborare cu Bret Witter, volumul Dewey. Pisoiul din biblioteca unui mic oras cucereste lumea (Dewey: The Small-Town Library Cat Who Touched the World) a aparut in 2008, intrand imediat pe listele de bestselleruri din Statele Unite. Este tradus in numeroase tari. Datorita succesului de care s-a bucurat cartea, cei doi autori au publicat in 2010 un alt volum dedicat lui Dewey, Dewey’s Nine Lives: The Legacy of the Small-Town Cat Who Inspired Millions. De asemenea, au scris impreuna mai multe carti pentru copii avandu-l pe Dewey ca personaj principal.

Povestea lui Dewey a inceput intr-o noapte friguroasa de ianuarie a anului 1988. Avea doar cateva saptamani cand a fost aruncat in cutia metalica de recuperare a cartilor apartinand Bibliotecii Publice din orasul Spencer, statul Iowa. Aproape inghetat, este gasit in dimineata urmatoare de Vicki Myron, directoarea bibliotecii – mama singura, ea insasi o supravietuitoare: reusise sa treaca peste pierderea fermei familiei, peste amenintarea unei boli incurabile si peste o casnicie esuata din cauza unui sot alcoolic. Ridicandu-se in doua labute, ca si cum incerca sa-si exprime recunostinta, pisoiul o cucereste imediat. Existenta lui Dewey, numit astfel dupa sistemul zecimal de clasificare a cartilor, ii va emotiona si ii va incuraja pe locuitorii oraselului Spencer, readucand entuziasmul, speranta si prietenia intr-o comunitate eterogena si dezbinata in urma crizei economice care a lovit centrul Statelor Unite ale Americii la mijlocul anilor ’80.

Curand, Dewey devine subiect pentru articole de ziar, DVD-uri si documentare de televiziune, informatii despre el fiind publicate in gazete si reviste din toate colturile tarii, ba chiar si din Asia si Europa. Timp de nouasprezece ani, cat a trait in  biblioteca, Dewey a fost un simbol al orasului Spencer, si asa a ramas chiar si dupa moartea lui, survenita in noiembrie 2006. Peste 270 de ziare americane au anuntat disparitia lui Dewey, printre ele numarandu-se New York Times si USA Today.

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!