Egreta mica este o pasare eleganta, imbracata intr-o mantie de un alb pur, aflata in contarst cu picioarele si ciocul negru. In Romania, este protejata de lege, fiind o pasare relativ rara. In secolul trecut egretele erau intens vanate pentru penele frumoase, care erau folosite la decorarea palariilor. De cand vanatoarea a fost interzisa, populatia de egrete din Delta Dunarii este in crestere, conferind siguranta pentru un viitor luminos al acestor delicate pasari.Origine si habitatEgreta mica prefera zonele mlastinoase, cu apa limpede si putin adanca unde poate pescui in voie. Poate fi regasita si pe malul raurilor, fluviilor, lacurilor sarate etc. Stilul de viata este strans legat de prezenta apei. Cand nu este la pescuit, egreta se odihneste pe grinduri, in zonele de stufaris sau in copacii pitici si desi de pe marginea apei (in special salcii). In Romania, egreta mica se intalneste exclusiv in Delta Dunarii.In Europa, egreta mica traieste in zonele de sud-est. Iarna pasarea migreaza inspre Marea Mediterana si chiar mai la sud spre centrul Africii. Subspecii de Egretta garzetta se gasesc si in sudul Asiei (Indonezia, Noua Guinee), dar si in Australia sau Noua Zeelanda. DescriereEgreta mica are o lungime cuprinsa intre 55 si 60 de cm, cu o anvergura a aripilor de 88-100 de cm. Este o pasare usoara, nu cantareste mai mult de 600 de gramePasarea este recunoscuta dupa penajul alb imaculat si perechea de pene fine ce pleaca din zona cefei (numite egrete). Aceste pene, impreuna cu altele stravezii si pretioase, de pe piept si spate, apar doar in perioada de reproducere, fiind prezente la ambele sexe. Picioarele sunt lungi, de culoare neagra, laba piciorului fiind galbena. Ciocul este lung si subtire, ascutit, masurand aproximativ 80 de mm, de culoare neagra. In perioada de imperechere, pielea libera dintre cioc si ochi se coloreaza in rosu sau albastru. Gatul este lung, sinous si foarte elegant.Egreta mica se deosebeste de egreta mare (Ardea alba) prin talia mai mica si prin laba piciorului de culoare galbena. La prima vedere cele doua specii pot parea identice, insa prin aceste semne ele pot fi deosebite usor.Stil de viataEgreta traieste in colonii mixte, in imediata apropiere a apei. Este o pasare care se hraneste exclusiv cu prada acvativa. Vaneaza doar ziua, fiind dependenta de lumina. Egreta se plimba prin apele putin adanci si limpezi, scrutand cu privirea agera fundul apei. Cu miscari rapide si extrem de precise, prada este strapunsa de cioc precum o sulita. Vazul este cel mai dezvoltat simt al acestei pasari. Apa limpede este o conditie primordiala pentru ca egreta sa poata pescui.Dieta este reprezentata in principal de pesti mici, dar nu refuza nici amfibienii, reptilele mici, insectele sau crustaceele. ReproducereEgreta mica este o pasare monogama. Cuibul este construit de femela cu materiale procurate de mascul. In general, isi construiesc cuibul in aceleasi areale (stufaris, copaci josi, arbusti) cu alte egrete sau cu alte pasari acvatice. In luna aprilie, femela depune 4-6 oua, de culoare albastruie, care vor fi clocite de ambii parteneri. Dupa 3 saptamani puii vor iesi din oua. Vor petrece urmatoarea luna doar in cuib, timp in care le va creste penele. Egreta mica este o pasare cu o deosebita importanta pentru acvifauna Romaniei. Pasionatii de pasari sunt impresionati de fiecare data cand pe un canal laturalnic al Deltei le apare in campul vizual aceasta pasare deosebit de eleganta si frumoasa. In luna octombrie egretele migreaza spre tinuturi mai calde. Foarte rar, unele exemplare raman si ierneaza la noi, insa sunt puternic amenintate de frig, fiind foarte sensibile la temperaturi scazute.Surse foto: 1, 2Nicolae HaseganZooland.ro