Cei mai multi oameni asociaza serpii cu veninul. In general se crede ca toti serpii sunt veninosi, dar acesta este un fapt eronat. Din cele 2.700 de specii de serpi doar 300 sunt veninosi. Ce este veninul si de ce serpii sunt dotati cu venin? Aceasta este o intrebare interesanta atat pentru herpetologi cat si pentru altii. Veninul in esenta este o substanta otravitoare secretata de catre animale in scopuri defensive sau ofensive. Acesta are ca origine enzimele digestive care initial erau localizate in stomac. De-a lungul milioanelor de ani de evolutie veninul a evoluat foarte mult facand animalelele veninoase foarte diferite de cum erau la inceput. Tipul de venin depinde de tipul de animal care il produce. La paianjeni veninul este simplu, alcatuit in mare parte doar din enzime digestive. Paianjenii isi folosesc veninul pentru a transforma interiorul insectelor cu crusta dura intr-un lichid nutritiv. Cu alte cuvinte acest venin va incepe digestia inainte ca paianjenul sa manance prada. De cele mai multe ori vaninul la insecte este utilizat ca mijloc defensiv. Viespile, albinele si furnicile folosesc la intepaturi acid formic pentru a cauza durere printr-o senzatie de arsura. Aceast lucru va omori sau rani inamicul astfel incat sa se mai gandeasca daca mai vrea sa atace si alta data. Amfibienii folosesc veninul in scopuri defensive. La acestia veninul este secretat de glande asezate pe piele pentru a le face neplacute la gust. Dupa cum putem observa, veninul este o arma predominant defensiva, o adaptare ce si-a facut loc in evolutia fiecarei clase de vertebrate, cu exceptia uneia: pasarile. In randul mamiferelor exista ornitorincul, dotat cu pinteni veninosi. Pestii de asemenea au foarte multe specii inzestrate cu venin, iar in final avem reptilele. Reptilele din genul Holoderma sunt veninoase, gen care cuprinde doar doua specii din care soparla Gila, deci marea majoritate a reptilelor veninoase sunt serpi. Serpii au gasit in venin o noua intrebuintare, ofensiva. Din moment ce prada serpilor in general are avantajul vitezei (nu ca serpii nu ar fi rapizi, Mamba atinge o viteza de 35 km/h) serpii au fost nevoiti sa gaseasca o metoda noua prin care sa-si prinda prada fara ca acestia sa o urmareasca, sa exista riscul sa o piarda sau sa se raneasca. Injectarea cu venin este o metoda rapida si eficienta de a rapune prada, metoda care implica riscuri minime pentru sarpe. Tipuri de venin Veninul serpilor se imparte in doua categorii largi care deseori se intrepatrund: hemotoxice si neurotoxice. Veninul hemotoxic afecteaza sangele si organele cauzand degradarea acestora si inflamarea corpului. Muscaturile cu venin hemotoxic sunt cele mai dureroase deoarece tesuturile incep sa moara. Asa cum sugereaza si numele, veninul neurotoxic afecteaza sistemul nervos, iar inocularea acestuia duce de la crize la moarte. Muscaturile cu venin neurotoxic sunt cele mai letale. Desi exista doua categori diferite de venin serpii nu se incadreaza perfect in una din ele. Multi dintre ei au un amestec de aceste tipuri de venin, de aceea atunci cand trebuie sa diferentiem categoriile este necesar sa facem referire la caracteristica principala a veninului. De exemplu Ophiophagous hannah sau cobra regala are venin predominant neurotoxic in timp ce Crotalus adamanteus sau sarpele cu clopotei are venin predominant hemotoxic. Mijloace de producere a veninului Se crede gresit ca veninul serpilor este produs in coltii acestuia. Coltii sunt doar mijloace de transfer al veninului care este produs de fapt in glande speciale pozitionate in capul animalului. Aceste glande se diferentiaza in doua categorii: glande adevarate si glande false. Glandele false sunt glande care produc mucus si sunt pozitionate pe ambele parti ale capului ca o fasie contigua de la bot si pana dupa ochi. Acestea au mai multe canale care duc la baza dintilor maxilarului. Acest aranjament este cel mai des intalnit la serpii din subordinul Alethinophidia. Serpii din familia Colubridae dispun de o anatomie diferita. In loc sa foloseasca acele glande salivare acestia folosesc o glanda mai mare numita glanda lui Dduvernoy. Aceasta este situata imediat sub piele deasupra angulatiei mandibulei. Aceste glande au canale care duc la baza unor colti inferiori (de obicei mai mari ca restul) care pot avea sau nu santuri de drenare. Aceste glande nu au o camera centrala de depozitare a veninului, astfel sarpele trebuie sa elibereze constant veninul in timpul muscaturii ceea ce inseamna ca trebuie sa tina prada muscata mai mult timp pentru a asigura inocularea veninului. Glandele de venin adevarate sunt formate din tesut gros conectiv. Acestea contin o camera de stocare, prevazuta cu un muschi compresor si au canale care duc la cate un colt de fiecare parte a maxilarului. Aceste glande sunt intalnite la toate elapidele si viperidele si la unele atractaspidide. Mijloace de administrare Exista patru categorii mari de colti la serpi prin care acestia transfera veninul din glanda in prada. Desi aceste forme indica evolutia continua spre complexitate ele totusi pot crea idei eronate deoarece nu tin cont de variatia morfologica in dentitia serpilor, nu tin cont de faptul ca serpii au acelasi tel, dar incearca sa-l indeplineasca pin mijloace diferite. Serpii aglifi Acestor serpi le lipsesc santurile de pe colti prin care sa curga veninul. Veninul curge din fiecare deschizatura saturand maxilele. Pentru a se produce inveninarea acesti serpi trebuie sa-si «roada» prada, proces care consuma timp. In aceasta categorie se afla serpii orbi si serpi din familia Colubridae. Serpii opistoglifi Acesti serpi au coltii care administreaza veninul prevazuti cu un sant posterior. Canalele de pe acesti colti ajuta directionarea veninului in prada. Deoarece coltii opistoglifilor sunt asezati in spatele gurii este necesar ca acesti serpi sa muste cu gura deschisa larg pentru a asigura inveninarea prazii. Familia Colubridae reprezinta marea majoritate a acestui grup. Serpii proteroglifi In cazul proteroglifilor santurile de pe colti sunt atat de adanci incat marginile acestora aproape ca se suprapun formand practic un canal prin care veninul se scurge in prada. La baza acestor colti exista un rezervor de colectare a veninului prevazut cu un muschi legat de mandibula, care in momentul muscaturii creaza presiune asupra lui, iar veninul este injectat prin colt direct in prada. Acesti serpi au coltii ficsi, adica nu si-i pot plia, deci sunt nevoiti sa-i aiba suficient de scurti cat sa nu perforeze mandibula. Este interesant ca Elapidele nu dau drumul prazii imediat dupa muscatura. Desi pare un risc pentru sarpe sa dea ocazia prazii sa se lupte, acestia sunt ajutati de veninul puternic neurotoxic care actioneaza rapid, iar prada nu mai are suficient timp sa se lupte, astfel sarpele nu o va pierde. Unele cobre au posibilitatea de a-si scuipa cu venin pradatorii. Varfurile coltilor au deschizaturi tesite, circulare (cateodata in forma de para) prin care veninul este expulzat sub forma de jet. Cobrele scuipatoare africane merg chiar mai departe cu aceasta defensiva. Orificiile din colti prin care acestea scuipa sunt prevazute cu santuri spiralate, ca si la tevile de pusca, imprimand jetului o miscare elicoidala crescand astfel acuratetea atacului asupra tintei. Acest tip de atac este folosit doar in scopuri defensive si este de o eficacitate uimitoare, aceste reptile fiind practicante de tir sportiv adevarate. Pulverizarea veninului le garanteaza utilizarea optima a acestuia la infruntarea pradatorilor, desi in mod normal veninul fiind folosit doar la capturarea prazii. Exista documentat cum o cobra scuipatoare cu gatul negru (Naja nigricollos) si-a terminat rezerva de venin scuipand de 57 ori in doar douazeci de minute. Serpii solenoglifi Din aceasta categorie fac parte viperidele si aparent aceste sunt cele mai specializate pentru inveninare. Coltii viperidelor au santurile atat de adanci incat marginile lor s-au uinit si le-au acoperit in totalitate formand un duct prin care veninul este injectat in prada. Cei doi colti sunt atasati de osul maxilarului care are o mobilitate ridicata. Acest os permit viperidelor sa-si plieze coltii atunci cand au gura inchisa, astfel lungimea lor poate fi considerabil mai mare decat la serpii care au coltii ficsi. Ca si comparatie, o cobra regala (Ophiophagous hannah) de aproape 4 metri are coltii de pana la 11 milimetri, pe cand vipera de Gabon (Bitis gabonica) de doar aproape 2 metri are coltii de pana la 29 milimetri. Predominant la viperide veninul este hemotoxic si astfel efectul acestuia apare mai tarziu. Din acest motiv sarpele da drumul prazii imediat dupa inveninare pentru a nu risca sa fie ranit de prada care se zbate. Cu veninul lor puternic, atacurile rapide si cu acesti colti foarte extensibili viperidele reusesc sa atace eficient si rapid. Nu doar ca viperidele isi pot plia coltii, pivotandu-i la unghiuri de pana la 180 grade, acestea au coltii fixati pe maxile separate putand fi miscati individual. Cu alte cuvinte viperidele pot decide daca sa foloseasca un singur colt sau amandoi ca sa muste, sau daca daca sa injecteze venin printr-un singur colt sau prin amandoi. De asemenea acestea au capacitatea de a controla cu exactitate cantitatea de venin din muscatura. Cantitatea de venin detinuta de catre viperide este impresionanta. Cea mai mare parte a masei capului viperei de Gabon este reprezentata de glandele ce produc venin. Ofensiva sau defensiva Cum am mentionat mai sus, serpii isi folosesc predominant veninul pentru a captura prada, dar atunci cand sunt incoltiti veninul poate face diferenta dintre viata si moarte. Daca stam sa ne gandim serpii sunt destul de limitati la mijloace de aparare. Fizic nu pot sa-si doboare prada, iar lipsa membrelor le impiedica sprijinul necesar sa-si utilizeze coada ca bici. Mai mult decat atat, de obicei serpii au cozi foarte scurte, in ciuda formei lor alungite. Unii serpi secreta substante respingatoare care sa-i faca nedoriti. Alti serpi se prefac morti, dar cel mai bun mijloc de aparare la serpi ramane gura. Pentru un sarpe veninos, ca sa-si muste pradatorul, inseamna a irosi venin pretios, care are implicate costuri. Productia de venin consuma foarte multa energie, iar sarpele prefera sa-l pastreze pentru ceva mai avantajos, cum ar fi capturarea prazii. Cu alte cuvinte un sarpe trebuie sa fie supus unor presiuni destul de mari pentru a-l face sa-si foloseasca veninul pentru aparare. Acesta este motivul pentru care serpii veninosi adopta atat de multe strategii de avertizare. Serpii fac tot posibilul sa nu-si muste inamicul folosind culori de avertizare, latirea gatului sau chiar clopotei. In contrast cu serpii veninosi, constrictorii se apara muscand fara probleme. Chiar daca le lipseste veninul, dintii lor curbati spre interior pot administra o muscatura la fel de rea, iar impreuna cu constrictia acesti serpi pot ataca pradatorii fara probleme. Injectie letala sau alarma falsa Pe langa mijloacele de avertizare serpii veninosi mai folosesc o metoda de aparare (in special viperidele), aceasta este «muscatura uscata». Muscatura uscata apare atunci cand un sarpe este incoltit si este fortat sa muste ca sa se apere fara sa consume venin. Adevaratii serpi veninosi au posibilitatea de a alege daca vor injecta sau nu venin atunci cand musca. De exemplu jumatate din muscaturile defensive ale serpilor cu clopotei sunt muscaturi uscate. Misterele serpilor veninosi Unul dintre cele mai ciudate lucruri depre elapide si viperide este ca au ajuns sa aiba veninul cu mult mai evoluat decat le este necesar. De exemplu sarpele cu clopotei (Crotalus viridis) isi injecteaza prada (un soarece) cu o cantitate de 300 de ori mai mare dacat ii este necesar. Taipanul continental (Oxyuranus microlepidotus) injecteaza la o singura muscatura suficient venin cat sa omoare 200.000 de soareci. Nimeni nu intelege de ce se face un asemenea exces. Poate ca mecanismul de producere al veninului nu-si cunoaste propriile rezultate, despre cat de puternic a devenit. Deoarece evolutia are intotdeauna un trend ascendent noile trasaturi vor fi pastrate doar daca aduc beneficii organismului, iar veninul din ce in ce mai puternic va garanta o moarte rapida a prazii, deci va fi pastrat ca si trasatura pana in momentul in care va veni o alta caracteristica ce il va depasi. In vreme ce aceasta teorie este interesanta pare sa aiba o problema de substrat. Serpii veninosi, cel putin cei din familiile elapidelor si viperidelor, pot controla cu exactitate cantitatea de venin injectata in prada. Totodata rezerva de venin se reface in mult timp, intre 4 zile si 3 saptamani, deci injectarea de prea mult venin pare risipa. Intr- o alta teorie se presupune ca veninul ajuta la inceperea procesului digestiv. Cu siguranta aceasta pare sa fie o teorie rezonabila, in special daca tinem cont de efectele pe care le are veninul asupra tesuturilor. Cu toate acestea nici aceasta teorie nu explica de ce sarpele brun de copac (Boiga irregularis) injecteaza in prada de opt ori mai mult venin decat este necesar, iar cel putin jumatate din acest venin ajunge sa ramana pe suprafata pielii prazii. Pentru moment nu exista o explicatie clara de ce serpii injecteaza cu mult mai mult venin decat este necesar. Avertismente cu privire la venin Nicio persoana nu ar trebui sa incerce sa captureze un sarpe veninos. In cazul in care din intamplare intalniti un astfel de sarpe cel mai precaut este sa evaluati circumstantele. In cazul in care sunteti departe de sarpe plecati linistit si nu va faceti griji ca acesta va va urmari. Daca practic ati calcat pe sarpe, lantul de evenimente poate fi mai neplacut. De obicei in astfel de situatii sarpele musca. In cazul in care sunteti muscat de un sarpe incercati pe cat posibil sa-l identificati si incercati sa tineti minte cat mai multe detalii despre acesta pentru a se putea determina tipul de venin cu care ati fost injectat. Se tine cont de zona in care s-a petrecut incidentul si de cum arata sarpele. Pentru ca viperele au glande foarte mari de venin capul acestora are forma de inima. Elapidele au capete subtiri. Colubridele sunt mai dificil de diferentiat de elapide, dar de obicei elapidele veninoase isi vor semnaliza prezenta inainte de a ataca. De regula muscaturile colubridelor nu sunt letale, sunt doar dureroase. Muscaturile viperelor sunt foarte dureroase si pot provoca moartea. Cele mai periculoase muscaturi sunt cele de elapide care pot provoca moartea foarte usor, iar la muscaturile acestora se impune tratament cu antivenin. Desi toate aceste lucruri sunt terifiante este necesar sa stiti ca niciun sarpe veninos nu va va ataca daca nu il provocati. Acordati atentie avertizarilor, calcati cu atentie si ar trebui ca totul sa fie in regula. In cazul in care cineva este muscat amintiti-va ca multe dintre muscaturi sunt muscaturi uscate ceea ce insemna ca daca o persoana a fost muscata nu a fost neaparat inveninata. Trebuie retinut ca atunci cand aveti de a face cu un sarpe incoltit este ca acesta va musca doar ca o ultima solutie. Antiveninul Antiveninul este un produs biologic care este creat pentru tratarea muscaturilor cu venin. Desi cel mai cunoscut est antiveninul pentru serpi se mai produce si antivenin pentru muscaturi de paianjen, intepaturi de scorpion sau de meduza. Tipuri de antivenin Antiveninul poate fi impartit in doua categorii: monovalent, folosit in tratarea muscaturii unei anumite specii de sarpe sau polivalent, care este folosit pentru tratarea muscaturilor mai multor specii. De exemplu nu exista un antivenin specific pentru muscatura sarpelui Copperhead Australian, iar in acest caz se foloseste antivenin polivalent. Producerea antiveninului Antiveninul este produs din veninul sarpelui a carui muscatura trebuie tratata. Extragerea veninului se numeste «muls». Acest venin este injectat apoi in concentratii foarte mici, de aproximativ o zecime din doza letala, intr-un alt animal cum ar fi iepure, capra, oaie sau cal. De-a lungul mai multor saptamani acest animal va fi injectat cu doze din ce in ce mai mari de venin pana in punctul in care acesta tolereaza fara probleme doze de pana la 7 ori doza letala initiala. Sangele extras din aceste animale este apoi centrifugat pentru a separa globulele albe de globulele rosii. Globulele albe obtinute astfel contin anticorpi puternici care indeparteaza efectele veninului si practic acesta este antiveninul final. Intervalul de timp Tratamentul cu antivenin trebuie administrat pacientului la cat mai putin timp de la muscatura. In cazul muscaturilor serpilor in mod ideal acesta se administreaza la 4-5 ore de la inveninare. Istoric Primul antivenin creat a fost pentru muscaturile de sarpe in anul 1895 de catre Albert Calmette si era menit sa indepartezele efectele muscaturii cobrei indiene. Dupa ce a fost creat acest antivenin, in secolul al XIX-lea au fost dezvoltate mai multe antiveninuri, si pentru muscaturile altor specii cum ar fi scorpioni, paianjeni si broaste. Potentialul Exista sperante cum ca pe viitor antiveninul va fi mai ieftin, va functiona pe un spectru mai larg, va putea fi administrat pe cale orala si va fi produs pe cale sintetica. Astfel s-ar reduce riscul atat pentru oameni cat si pentru animalele implicate in procesul de productie. Desi inca nu exista niciun antivenin care sa aiba calitatile de mai sus s-au facut totusi progrese. De exemplu folosirea oilor si caprelor in locul cailor pare sa produca mai putine alergii. Surse foto: 1, 2, 3 Nicolae Hasegan ZooLand.ro