Pe cât sunt de frumoase insulele Arhipelagului Galapagos, pe atât sunt de memorabile. Unul dintre lucrurile de neuitat aparţinând acestor insule este grupul de păsări numit „cintezele lui Darwin”. Fascinant la aceste păsări este faptul că ele prezintă modificări ale formei ciocului de la o insulă la alta, în funcţie de hrana pe are o consumă, ilustrând astfel fenomenul evoluţiei prin selecţie naturală. Observaţiile asupra acestor păsări sunt cele care l-au ajutat pe celebrul Darwin să formuleze faimoasa teorie a evoluţiei. Una dintre cintezele cu obiceiuri alimentare foarte neobişnuite în lumea păsărilor este cinteza vampir. Ce este atât de neobişnuit la ea? Cu ciocul ei foarte ascuţit, aceasta răneşte păsările mai mari şi se hrăneşte apoi cu sângele lor. Populaţia de pe insula Wolf a fost recent studiată de Ken Petren, specialist în ecologie evolutivă la University of Cincinnati. Acesta a descoperit că păsările au un cioc neobişnuit de ascuţit, adaptat pentru consumul unei hrane variate, ce include şi sânge. Pentru procurarea hranei, păsările ele intră în cuiburile unor păsări marine mult mai mari, cum ar fi corbii-de-mare, şi ciupesc puii, făcându-le acestora răni din care apoi cintezele se hrănesc. Uneori, păsările vampir se încumetă să atace inclusiv păsări adulte. De asemenea, cintezele de pe insula Wolf se hrănesc şi cu ouă ale altor păsări, pe care le rostogolesc cu picioarele, pentru a le sparge, consumându-le apoi conţinutul. În dieta lor sunt incluse şi nectarul unor flori, cu fructe, dar şi hrană regurgitată de alte păsări. Păsările au adoptat această varietate de tipuri de hrană ca urmare a adaptării la mediul foarte dur în care trăiesc – insuliţă stâncoasă, lipsită de apă dulce, secetoasă, ce poate duce la scăderea populaţiilor de cinteze-vampir cu până la 90% în unele perioade. Sursa: wired