Majoritatea dintre noi nu se gândeşte de două ori la saliva care iese din gura câinelui, atunci câne vine vorba despre „săruturile” dimineţii pline de tandreţe. Afecţiunea dintre oameni şi animalele de companie nu este deloc neobişnuită. Din păcate, însă, lipsa cunoştinţelor în ceea ce priveşte saliva este un fenomen foarte întâlnit, astfel că puţini sunt oamenii care cunosc impactul pe care saliva şi bacteriile din ea îl pot avea asupra oamenilor şi a animalelor de companie. Iată câteva curiozităţi despre saliva căţeilor, curiozităţi la care ar trebui să vă gândiţi ori de câte ori vedeţi saliva ieşind din gura patrupedului. Saliva câinelui ajută la prevenirea cariilor patrupedului – Saliva din gura câinelui este mai potrivită pentru prevenirea cariilor, în comparaţie cu saliva umană. „Saliva umană are un pH între 6.5 şi 7. Saliva câinilor şi a animalelor carnivore, în general, este uşor alcalină, între 7.5 ş 8. Importanţa acestei diferenţe este că patrupezii canini fac carii mai rar decât oamenii. Alcalinitatea salivei câinilor acţionează ca zonă de tampon pentru anumiţi acizi produşi de anumite bacterii, acizi care cauzează eroziunea smalţului dinţilor”, explică Dr. Colin Harvey, profesor chirurg şi stomatolog la Şcoala de Medicină Veterinară de la Universitatea din Pennsylvania. Saliva ajută la digestie, dar nu la modul la care ne gândim – „În saliva câinelui nu există enzime digestive. Mâncarea ajunge pur şi simplu în stomac şi acolo începe digestia”, explică Harvey. În fapt, spre deosebire de oameni, câinii nu trebuie să mestece mâncarea şi să o amestece cu saliva, pentru a începe procesul digestiv. Stomacul şi sistemul digestiv al câinilor pot face toată munca necesară digestiei. Simpla funcţie a salivei este aceea de a transporta mâncarea la esofag. Saliva câinelui este antibacteriană –„Saliva câinelui conţine chimicale antibacteriene, de aceea este neobişnuit ca saliva să reprezinte vreodată cauza unei infecţii”, spune Harvey. „Vedem adesea câinii lingându-şi rănile, iar acest lucru nu este întâmplător: saliva are efect curativ.” Bineînţeles, acest fapt nu este de ajuns pentru vindecarea rănilor. Patrupedul tot trebuie dus la un medic veterinar, pentru consult. „Săruturile” câinilor transferă bacteriile de la câine la om – Doar pentru că saliva câinelui este antibacteriană nu înseamnă că „săruturile” patrupezilor canini sunt curate şi oamenii ar trebui să lase garda jos. Studiile au demonstrat că se pot transporta bacterii de la câine la om, prin intermediul salivei. Saliva câinelui se poate dovedi alergică oamenilor – În timp ce majoritatea oamenilor cred că blana câinilor cauzează alergii, este bine de ştiut că majoritatea alergiilor sunt produse de proteinele găsite în saliva câinilor. Conform unui studiu publicat în European Journal of Allergy and Clinical Immunology, saliva câinelui conţine 12 tipuri de proteine care pot cauza alergii. Câinii obişnuiesc să îşi lingă blana, saliva se usucă şi mai apoi aceste proteine ajung cu uşurinţă în particulele de aer. Cercetătorii care au efectuat studiul au concluzionat că saliva de câine are un potenţial mai mare de a crea alergii, decât firul de păr. Citeşte şi: Igiena la câini – metode complementare periajului Respiraţia urât mirositoare la câine Sursa: Petmd