Pasărea cu patru aripi sau dinozaurul avion

O echipă de cercetători din China a descoperit, într-o regiune din nord-estul Chinei, fosilele unui dinozaur ce pare că ar fi avut patru aripi.

Changyuraptor yangi, dinozaurul ce a trăit acum 125 de milioane de ani, pare să fie dovada clară că zborul nu a fost întocmai “inventat” de păsări. Dinozaurul, numit Changyuraptor yangi după numele cercetătorului şi după traducerea în limba chineză a sintagmei “răpitorul cu pene lungi”, este descris în cel mai recent studiu al revistei Nature Communication.

Este evident că animalul ce avea un corp suplu şi aerodinamic putea zbura, dacă stăm să ne gândim că avea aripi, dar întrebarea cercetătorilor este “cum se putea ridica de la pământ un animal de aproape un metru şi jumătate?”

“Este destul de dificil de spus dacă un asemenea animal decola pur şi simplu de la sol sau dacă îşi lua zborul de pe crengi. Ceea ce ştim este că sunt animale destul de flexibile şi că îşi foloseau coada pentru a încetini, atunci când doreau să aterizeze”, au spus oamenii de ştiinţă.

Se pare că Changyuraptor avea nici mai mult, nici mai puţin de patru aripi, dacă este să luăm în considerare faptul ce de la picioare porneau nişte pene extrem de lungi. Dinozaurii cu patru aripi aparţineau familiei numită “microraptorieni" – dinozauri de talie mică, cu gheare şi cozi acoperite cu pene, care le dădeau alura unor găini mai mari, înzestrate cu dinţi.

Cercetătorii spun că aceste creaturi se hrăneau cu păsări şi cu peşti, ceea ce le face şi mai impresionante: cum se deplasau cu viteză spre hrana din apă, dacă luăm în considerare şi faptul că ele cântăreau aproximativ 9 kilograme?

Sursa: Discovery News

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!