Primii pui de lup mexican, născuţi în Mexic

Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, nişte pui de lup mexican au fost născuţi în Mexic, în sălbăticie.

Lupul mexican a fost la un pas de dispariţie, în urmă cu trei decenii, dar mai multe perechi de lupi au fost crescute în captivitate şi reintroduse în munţii din vestul Mexicului, ca parte a unui efort de conservare.

Autorităţile mexicane au urmărit îndeaproape un cuplu eliberat în luna decembrie a anului 2003, suspectând că femela a rămas însărcinată. În primăvara acestui an, cercetătorii i-au pierdut urma pentru câteva zile, bănuind că aceasta s-ar putea ascunde într-o vizuină. Cu toate acestea, în luna mai au obţinut prin satelit imagini cu femela cu glandele mamare umflate, fapt ce le-a întărit ipoteza.

Echipa de conservatori a efectuat o expediţie luna trecută, descoperind că lupoaica a născut cinci pui perfect sănătoşi.

„Naşterea acestor pui reprezintă un pas important în conservarea speciei”, au declarat oamenii de ştiinţă.

Lupul mexican reprezintă o subspecie a lupului cenuşiu. Fiind o subspecie rară de lup, acesta hoinărea odată liber prin nordul Mexicului, Arizona, New Mexico, Colorado şi Texas.

Din păcate, a devenit victima dezvoltării aşezărilor umane, pe masură ce acestea s-au tot extins. Diferitele boli, lipsa pradei salbatice şi alte condiţii neprielnice, continuau să diminueze numărul acestora, astfel că, până la sfârşitul anilor 1970, abia mai puteau fi numărate câteva exemplare.  

Sursa: Live Science

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!