O marmotă contaminată readuce „moartea neagră”

Animalele sunt fascinante din sute de motive, dar există cazuri în care acestea produc cele mai mari ravagii.

O marmotă contaminată cu ciumă bubonică pare să readucă „moartea neagră” din nou pe lista de probleme grave care afectează omenirea.

Un oraş chinezesc a fost izolat, iar 151 de persoane au fost plasate în carantină începând de săptămâna trecută, după ce un bărbat a decedat din cauza infecţiei bacteriene numită ciumă bubonică.

Cei aproximativ 30.000 de locuitori ai oraşului Yumen din provincia Gansu, în nord-vestul Chinei, nu sunt autorizaţi să părăsească oraşul, iar poliţia impune vehiculelor să ocolească localitatea.

Se pare că victima, în vârstă de 38 de ani, a tranşat o marmotă moartă, posibil contaminată, pentru a-şi hrăni câinii.

"Oraşul dispune de suficient orez, făină şi ulei să-şi hrănească locuitorii timp de o lună", au declarat jurnaliştii de la postul de televiziune CCTV. "Locuitorii, inclusiv cei plasaţi în carantină, sunt toţi în stare bună", potrivit postului.

CCTV a precizat că "autorităţile nu mai permit nimănui să părăsească oraşul". "Patru sectoare de carantină" au fost instituite, a anunţat cotidianul China Daily.

Ciuma bubonică este o infecţie bacteriană care afectează în principal animalele.

Puricii devin adesea purtători ai ciumei bubonice, după ce ciupesc un şobolan sau un rozător contaminat, putând transmite boala oamenilor.

În secolul al XIV-lea o epidemie de ciumă bubonică – Ciuma Neagră – a atins zeci de milioane de persoane în Europa. Se pare că aceasta a izbucnit  în Asia, răspândindu-se în Europa după anul 1347, unde a creat mare panică. Durerile îngrozitoare, transpirația și frisoanele erau principalele simptome ale bolii. În plus, în zona axilară, pe gât, și eventual în zona inghinală apăreau niște umflături pline cu puroi, numite „buboane”; la început erau de culoare roz, apoi purpurii, iar în final negre, putând ajunge la dimensiunea unor portocale. Victimele mureau în chinuri groaznice.

Sursa: The Guardian

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!