Ce spune rasa câinelul tău despre tine

Câinii există în orice formă şi culoare, de la Chihuahua la Dog German, da la Poodle la Rottweiler, afişând diferite tipuri de temperament. De-a lungul timpului, cercetătorii au demonstrat că alegerea pe care o faci, în ceea ce priveşte rasa câinelui, poate spune o mulţime de lucruri despre personalitatea ta. Cât de mult crezi că semeni cu căţelul tău?

Bulldog– Bulldogii sunt, în general, foarte determinaţi, perseverenţi, astfel că nu dau înapoi prea uşor. Se  spune despre oamenii care posedă un bulldog că sunt uşor naivi, că le place să râdă, dar şi că uneori sunt încăpăţânaţi. Atunci când au sarcini de îndeplinit, posesorii de bulldog dau dovadă de organizare şi de eficienţă. Deşi au o postură intimidantă, buldogii sunt gentili, se ataşează de membrii familiei, dând fiind şi romantici incurabili.

Terrier – Terrierii sunt plini de energie, amuzanţi şi jucăuşi. Stăpânii terrierilor sunt flexibili şi capabili de a se concentra pe sarcinile pe care le au de îndeplinit. Ca şi câinii lor, posesorii acestei rase se dovedesc curajoşi, competitivi, vorbăreţi şi cu un dezvoltat simţ al umorului.

Labradori şi Golden Retriever – Aceste rase de câini sunt foarte prietenoase şi familiste.  Prin urmare, stăpânii acestor câini pun familia pe primul plan, fiind şi foarte grijulii. Labradorii şi Golden Retriever-ii sunt cunoscuţi ca având un stil de viaţă activ, iubind ieşirile. Oamenii care deţin aceste rase sunt sociabili, oneşti şi iubitori.

Beagle – Câinii din rasa Beagle sunt curioşi, loiali, dornici să înveţe lucruri noi. Stăpânii acestora tind să înveţe lucruri noi, fiind deschisi către noi experienţe. În plus, ei îşi fac o mulţime de prieteni, aducând numai zâmbete celor din jur. Din nefericire, se spune şi că aceştia au o latură mai vicleană.

Poodle, Chihuahua şi alte rase „de jucărie” – Stăpânii acestor rase de câini sunt sinceri, loiali şi iubitori de distracţie. În plus, se spune că acestora le plac foarte mult călătoriile, mai ales că aceste rase de câini sunt uşor de transportat. Proprietarii acestor câini sunt mândri de înfăţişarea lor, sunt foarte ordonaţi şi îngrijiţi. De asemenea, sunt persoane foarte versatile, putându-se bucura în aceeaşi măsură de o seara liniştită, cu o sticlă de vin, şi de una în oraş, în cele mai bune cluburi.

Boxer – Boxerii sunt câini foarte ocupaţi, care şi cer foarte mult timp. Posesorii de boxeri sunt cunoscuţi ca trăindu-şi viaţa la maximum şi iubind distracţia. Aceştia sunt mereu ocupaţi, iubesc viaţa şi îşi fac rapid prieteni. Boxerii alungă stresul şi plictiseala stăpânilor, întotdeauna.

Cocker Spaniel – Cockerii Spaniel sunt dulci, respectuoşi şi gentili. Stăpânii acestora sunt şarmanţi, persoane de încredere şi afectuoase. Se spune despre ei că, deşi sunt persoane foarte ocupate, pun timpul petrecut cu familia pe primul plan. În plus, aceştia preferă să aibă un cerc restrâns de prieteni pe viaţă, decât să îşi facă permanent prieteni.

Ciobănesc German Ciobăneştii germani se pot dovedi timizi pe lângă străini, dar, odată ce se acomodează cu aceştia, devin foarte prietenoşi. Stăpânii acestei rase de câini ar face orice pentru prietenii lor, fiind tovarăşi loiali şi protectori.

Rottweiler – Rottweilerii sunt foarte hotărâţi din fire, cerând respect. De asemenea, sunt şi foarte curajoşi. Stăpânii rottweilerilor au încredere în sine, sunt loiali şi devotaţi. Pot fi prieteni de nădejde, dar dacă cineva îi supără, reacţionează fără întârziere.

Mops Câinii Mops sunt văzuţi drept „circarii” câinilor. Stăpânii acestora sunt plini de viaţă, trăind la maximum. Asemenea câinilor Mops, care ar face orice pentru o mângâiere pe burtă, stăpânii acestora ar sta toată ziua la spa, bucurându-se de răsfăţ.

Dobermann – Aceşti câini sunt foarte serioşi şi derminaţi. Stăpânii acestora sunt organizaţi, îşi stabilesc foarte bine scopurile şi îşi pun la punct fiecare detaliu din planurile pe care şi le fac.

Husky Siberian – Stăpânii câinilor din rasa Husky Siberian sunt fani împătimiţi ai sportului. În plus, ei adoră sporturile în aer liber, precum schiatul, snowboardingul şi altele.

Bichon Frisé – Stăpânii bichonilor adoră să fie răsăfăţaţi şi sunt foarte mândri de aspectul lor fizic. Bichonii sunt foarte sociabili şi se dovedesc foarte fericiti, atunci când sunt parte dintr-o familie mare sau dintr-o gaşcă numeroasă de prieteni. Proprietarii Bichonilor sunt foarte siguri pe sine şi visează la un stil de viaţă elegant. Adesea, se dovedesc cunoscători ai vinurilor scumpe, iubitori de arte şi de o viaţă luxoasă.

Pit Bull – Câinii din rasa Pit Bull au o dorinţă nemărginită de a mulţumi, astfel că ar face orice pentru familie şi pentru prieteni. Stăpânii lor sunt curajoşi, plini de viaţă, căutând permanent compania oamenilor care să îi iubească. În plus, ei adoră să stea în preajma copiilor, dovedindu-se „părinţi” foarte grijulii.

Corcituri – Proprietarii corciturilor sunt amuzanţi, iubitori şi nu iau viaţa prea în serios. Aceştia nu se îngrijorează pentru lucrurile mărunte, fiind capabili să privească totul în ansamblu.  

Sursa: Cesar Way

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!