Se pare că anomaliile din lumea animalelor sunt din ce în ce mai frecvente, din nefericire. Cea mai recentă descoperire aparţine unui bărbat din Turcia: acesta a găsit un delfin cu două capete! Profesorul de sport Tugrul Metin, în vârstă de 39 de ani, a văzut cadavrul ciudatului mamifer plutind la malul mării, în Izmir, pe coasta de vest a Turciei. Uimit, acesta nu a ştiut cum să reacţioneze, aşa că a contactat autorităţile locale, care au preluat delfinul pentru a-i face mai multe teste. „Am văzut delfinul plutind aproape de mal. Nu îmi venea să îmi cred ochilor, am crezut că mintea îmi joacă feste”, a declarat şocat bărbatul. Puiul de delfin are aproximativ un an şi nu măsoară mai mult de un metru lungime. Mehmet Gokolu, biolog marin de la Universitatea Aknediz, care studiază animale neobişnuite, spune că delfinii uniţi sunt întâlniţi extrem de rar. "Un asemenea exemplar este foarte rar", a spus Mehmet Gokoglu, care a precizat că este nerăbdător să studieze bizarul animal. Sursa: Mirror