Macacii îşi recunosc familia, chiar dacă au fost separaţi la naştere

Macacii cresc deseori în preajma mamei, fără a avea şansa de a trăi şi în aproperea tatălui. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au descoperit că aceste maimuţe au capacitatea de a-şi recunoaşte latura paternă a familiei, fără să o fi cunoscut în prealabil.

Se pare că o simplă întâlnire cu alte maimuţe este de ajuns pentru a şti dacă există vreun grad de rudenie între acestea sau nu.

„Am descoperit că macacii îşi pot detecta rudele fără să fi făcut cunoştinţă cu ele”, a declarat Dana Pfefferle, conducătorul studiului de la Duke University, din statul Carolina de Nord.

Poligamia este des întâlnită în lumea macacilor. Femela se împerechează cu o mulţime de masculi, astfel că adesea nu ştie cine este tatăl puilor ei.  În plus, masculii îşi schimbă adesea grupul din care fac parte, alegându-şi partenere din cele mai diverse tabere. Drept consecinţă, puii cresc fără să îşi cunoscă rudele din partea tatălui.

Dar cum au ajuns cercetătorii la concluzia de mai sus?

Pfefferle şi echipa ei au făcut un experiment pe o insulă aflată la câţiva kilometri de Puerto Rico. Aceştia au pus câţiva pui de macaci faţă în faţă cu două imagini ale unor macaci necunoscuţi – unul rudă din partea tatălui, celălalt complet străin. Dacă puii erau masculi, ca şi maimuţele din imagine, atunci aceştia petreceau mai mult timp uitându-se la macacul străin, nu la cel cu care erau înrudit. Se pare că această atitudine lua naştere din ameninţarea pe care o simţeau macacii, la vederea străinului, fapt ce îi făcea să îi studieze mai îndeaproape. De aici putem trage concluzia că, inconştient, macacii îşi recunoşteau rudele, lucru ce îi determina să îi studieze mai puţin.

În schimb, dacă puiul de macac, mascul, era pus în faţa a două imagini cu femele, atunci acesta nu făcea distincţia între cele două personaje prezentate. Pfefferle crede că acest lucru poate fi pus pe seama instinctului de împerechere resimţit de masculi.

În ceea ce priveşte reacţia femelelor de a acorda aceeaşi atenţie ambelor fotografii cu cei doi masculi, unul rudă şi celălalt străin, explicaţia poate fi mai complexă.

Femelele macac investesc foarte mult în creşterea puilor, astfel că acordă o atenţie deosebită atunci când studiază masculii, din dorinţa de a evita endogamia. În mod normal, acest lucru ar însemna că femelele ar trebui să îşi dezvolte capacitatea de a diferenţia rudele de străini.

Dar, în lumea macacilor, masculii sunt consideraţi superiori, astfel că femelele îi consideră o ameninţare. Acest lucru înseamnă că, puse în faţa a doi masculi diferiţi, acestea trebuie să fie atente să diferenţieze între un potenţial partener (cu care, mai presus de toate, să nu fie înrudită) şi un mascul care doar caută probleme. De aceea petrec la fel de mult timp privind la ambele fotografii.

În general, astfel de studii se defăşoară pe maimuţele ţinute în captivitate, dar acesta a fost o excepţie: deşi totul s-a petrecut pe o insulă nelocuită, macacii au fost extrem de prietenoşi.

Oamenii de ştiinţă au rămas surprinşi de faptul că maimuţele au fost capabile nu doar să recunoască trăsăturile rudelor din partea tatălui, ci şi să le compare cu altele.

Sursa: Live Science

 

 

 

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!