Radiaţiile emise în zona de lângă centrala atomică de la Fukushima în timpul accidentului nuclear din martie 2011 au un impact puternic asupra formelor de viaţă din această zonă, afectând totul, de la plante, până la fluturi şi păsări. Cercetătorii au demonstrat prin mai multe studii că expunerea îndelungată la o cantitate redusă de radiaţii ionizate duce la mutaţii genetice. Păsările, animalele, insectele şi plantele au fost afectate în egală măsură. “Un studiu profudn asupra păsărilor, maimuţelor, fluturilor şi altor insecte a sugerat că aceste forme de viaţă au fost semnificativ afectete de dezastrul de la Fukushima”, a declarat Timothy Mousseau, de la Universitatea din Carolina de Sud. Acesta susţine şi că o specie de rândunică de aici a suferit o gravă mutaţie genetică, care a dus la apariţia unor pene albe, deci un caz de albinism parţial. Acest fenomen a fost observat şi la rândunelele care trăiau lângă centrala atomică de la Cernobâl la scurt timp după catastrofa nucleară din 1986. La Fukushima, prezenţa rândunelelor cu mutaţii a fost observată prima dată în anul 2012, iar în 2013 şi 2014 numărul acestor păsări a crescut. Din nefericire, mutaţia se poate transmite genetic. Alte mutaţii genetice provocate de radiaţii au fost observate la fluturele albastru care trăieşte lângă Fukushima. Dimensiunile acestor fluturi s-au redus, au o rată mare de mortalitate, se dezvoltă mai încet şi au apărut de asemenea anomalii morfologice. În cazul acestor fluturi, pot apărea şi exemplare care să dezvolte o rezistenţă la radiaţii. Studiile trag un semnal de alarmă asupra efectelor pe care le pot avea aceste radiaţii asupra oamenilor care au fost expuşi la scurt timp după accidentele nucleare din aceste zone contaminate. Sursa: Russia Today