Pronghornul este unul dintre cele mai interesante mamifere americane. Nu doar ca acestia au cele mai lungi rute de migrare terastra din Statele Unite ale Americii ci sunt si cele mai rapide mamifere din America de Nord. Pronghornul poate alerga cu viteza de 97 de kilometri pe ora. Desi Pronghornul nu este la fel de rapid ca si ghepardul acesta isi poate mentine viteza pentru mai mult timp. Atunci cand ghepardul nu mai are energie, Pronghornul inca mai poate fugi fiind un adevarat alergator de maraton. Un lucru si mai interesant decat viteza Pronghornului este migratia acestuia. Turmele de pronghorni migreaza cate 250 kilometri de la bazinul superior al Green River din Wyoming pana la Grand Teton National Park. Singurul animal din America de Nord care migreaza mai departe decat pronghornul este cariboul. Calatoria de aproape 500 kilometri este foarte dificila si implica traversarea unor proprietati private inconjurate de garduri. În trecut Pronghornul trebuia sa fie ingrijorat doar de pradator si de vremea rece. În zilele noastre cele mai mari amenintari sunt reprezentate de catre masini, garduri prin care nu pot trece si dezvoltarea urbana. Autoritatile de profil din Statele Unite ale Americii lucreaza pentru crearea de coridoare verzi pentru ca sa se reduca conflictul dintre oameni si pronghorni si alte animale salbatice. Descrierea Pronghornului Pronghornii sunt mamifere ungulate (copitate) si sunt inruditi cu caprele si antilopele. Forma corpului este ca la caprioara avand picioare lungi, coada scurta si bot lung. Culoarea blanii este maro roscat, dar poate fi si cafenie sau maro inchis.Pronghornii au semne albe pe fata, pe gat, pe burta si pe crupa. Semnele de pe gat sunt dungi albe. Crupa are fire de par foarte lungi pe care pronghornul le poate ridica atunci cand este speriat. Acesta este si un semnal pentru ceilalti membrii ai turmei ca se afla in pericol in apropiere. Atat masculii cat si femelele au cate o pereche de coarne scurte in varful capului. Coarnele femelei sunt scurte, de obicei doar doua umflaturi. În contrast, coarnele masculului sunt lungi de aproximativ 20–30 de centimetri. Pronghornul are o forma unica pentru ca spre deosebire de celelalte ungulate coarnele acestuia sunt orientate spre partea din spate. Coarnele cresc direct in sus apoi se curbeaza catre crupa. Pe partea din fata a coarnelor exista o excrescenta orientata spre inainte. Masculii se remarca fata de femele printr-o pata neagra situata in unghiul mandibulei. Ochii Pronghornului sunt mari, iar vederea este foarte buna. Acestia pot observa pradatori de la distante foarte mari lucru care ajuta foarte mult in campiile cu iarba inalta din habitatul acestora. Pronghornii au o lungime de aproximativ 140 de centimetri si o inaltime de aproximativ un metru. Greutatea acestora variaza intre 40 si 70 kilograme in functie de sex. Femelele cantaresc mai putin. Pronghornii sunt erbivore. Se hranesc cu iarba, arbusti si alte plante de preerie. Acestia isi digera mancarea de doua ori. Dupa ce isi inghite mancarea aceasta trece prin stomac si apoi este regurgitata. Acest proces ii permite sa descompuna materia vegetala in bucati mai mici si astfel sunt absorbiti mai multi nutrienti. Pronghornii rareori beau apa deoarece isi iau cea mai mare cantitate de apa din plantele pe care le consuma. Au o speranta de viata de aproximativ 10 ani. Acest erbivore prefera sa traiasca in campii deschise, pe campuri, pe pasuni, preerii si in desert. În perioada dintre vara si iarna acestia migreaza intre zonele in care se hranesc pentru a supravietui iernii aspre. Pronghornii se gasesc doar in America de Nord. Arealul lor natural este cuprins intre sudul Canadei si nordul Mexicului. În zilele noastre acestia se gasesc in principal in Statele Unite ale Americii pe marile campii din Wyoming, Montana, nord-estul Californiei, sud-estul statului Oregon, Nevada, Utah, Colorado, Arizona si New Mexico. Cele mai mari populatii sa gasesc in ecosistemele din Wyoming. Pronghornii se bazeaza pe vedere buna pentru a comunica. Daca unii observa un pradator isi ridica perii de pe crupa. Atunci petecul alb devine mai mare si mai usor de observat de catre ceilalti indivizi. Ceilalti stiu ca acest semnal inseamna ca trebuie sa fie alerti, pericolul este in apropiere. De asemenea pronghornii sa folosesc de miros pentru a-si atrage partenerii si a semnaliza pericolul. Perioada de intretinere incepe la sfarsitul verii sau inceputul toamnei in functie de unde sunt localizati pronghornii – populatiile din sud tind sa se in perecheze mai devreme. Masculii au teritoriu de imperechere pe care se afla mai multe femele pe care acestia le apara de alti masculi. Luptele dintre masculi pot fi foarte agresive. Unii indivizi pot suferi rani severe in timpul luptelor. Masculii se imperecheaza cu mai multe femele de pe teritoriul lor. Dupa imperechere, femelele raman gestante pe tot parcursul iernii si fata primavara. Femelele pot avea unul sau doi iezi. Desi iezii pot sta in picioare in ziua fatarii, acestia sunt inca foarte slabi timp de cateva zile si trebuie protejati de pradatori. Iezii stau alaturi de mama lor aproximativ un an pana cand devin independenti. Migrarea pronghornilor depinde in intregime pe distributia acestora. Unele populatii nici macar nu am nevoie sa migreaze deoarece terenurile din apropierea lor au hrana suficienta pe tot parcursul anului. Cea mai faimoasa migratie este si cea mai lunga migratie din Statele Unite ale Americii. În noiembrie, atunci cand zapada incepe sa cada in Wyoming turmele locale stiu ca nu va dura mult pana cand zapada va fi foarte mare. Formand turme mici, acestia isi incep migratia spre sud din Grand Teton National Park prin terenul statului, proprietati private si ferme. Timp de trei zile turma este miscarea si cateodata aceasta trebuie sa calatoreasca pe sub garduri si pe langa drumuri, multe animale raman prinse in gardurile de sarma ghimpata sau isi pierd viata in accidente rutiere. Daca acestia ajung la destinatie atunci se pot intoarce inapoi in luna aprilie. Mai multe turme de aproximativ patru sute de indivizi calatoresc dus-intors pe o distanta de aproape 500 kilometri. Acum 200 de ani, aproximativ 35 de milioane de pronghorni traiau in America de Nord. Sosirea colonistilor si vanatoarea excesiva au facut ca in 1920 sa mai fie doar 20.000 de animale. Masurile de conservare insituite imediat dupa au permis populatiei sa se refaca. In prezent se estimeaza ca 750.000 de indivizi traiesc liberi in SUA. Totusi unele sub-specii cum ar fi Sonoran sau Mexican sunt grav amenintate cu disparitia.