Un şarpe cu două capete a fost descoperit în Turcia – VIDEO

Un şarpe cu două capete a fost descoperit recent de către un fermier în regiunea nord-estică a Turciei.

Şarpele cu două capete a fost găsit pe ţărmul Marii Negre şi este ţinut acum într-un adăpost, sub îngrijirea lui Ozgur Ereld. Acesta se ocupă de supravegherea şarpelui, întrucât reptila are nevoie de îngrijiri speciale.

”Având în vedere că are două capete, gâtul său este mai subţire decat în mod obişnuit. Încercăm să-l hrănim doar cu porţii mici de mâncare, pentru că altfel s-ar îneca. După cum se ştie, şerpii înghit prada în întregime, apoi o digeră”, susţine acesta.

Acest fenomen apare atunci când gemenii monozigoţi nu reuşesc să se separe complet. Nu este, deci, vorba despre o mutaţie genetică ce face ca animalului să îi crească două capete.

Şarpele descoperit face parte din specia Coluber, având un corp subţire şi mişcându-se cu o viteză mare. Din nefericire, şansele lui de supravietuire sunt minime, din cauza anatomiei sale.

Video AICI.

Sursa: BBC şi IFL Science

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!