Rechinii au personalităţi diferite?

Concepţia populară despre rechini este că aceştia sunt maşini de ucişi, permanent în căutarea de noi victime. Dar noile studii vin să demonstreze contariul: cel puţin în cadrul unei specii, individualităţile pot avea personalităţi diferite – unii indivizi sunt mai „gregari”, în vreme ce alţii au o fire mai singuratică şi preferă să nu iasă în evidenţă.

Personalităţile au fost descoperite la multe animale, dar, de obicei, sunt descrise prin caracteristici individuale care arată cât de curios, îndrăzneţ sau agresiv este un exemplar. Mai mult, speciliştii au analizat şi impactul pe care relaţiile dintre indivizi îl au asupra comportamentului lor. Cu toate acestea, până acum rechinii au fost excluşi din astfel de cercetări.

Dar oamenii de ştiinţă de la University of Exeter şi Marine Biological Association of the UK (MBA) au arătat, pentru prima dată, că exemplarele de rechin din specia Scyliorhinus canicula  (un rechin mic care trăieşte în Atlantic şi Mediterana) au „personalităţi sociale” diferite, care influenţează felul în care interacţionează cu semenii lor.

În vederea realizării studiului, 10 grupuri de rechini au fost plasate în trei tipuri diferite de habitate, amenajate într-un acvariu de mari dimensiuni. Unii dintre aceştia se comportau mereu în mod sociabil, interacţionând cu ceilalţi rechini, în timp ce alţii preferau să fie solitari şi se camuflau astfel încât să fie cât mai puţin observaţi.

Sursa: io9

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!