Se poate vorbi despre o multitudine de curiozități despre elefanți, întrucât acestea sunt animale incredibile… Imaginează-ţi că va trebui să duci o viaţă complet diferită de ceea ce ar însemna libertate. Dacă tocmai ai făcut asta, te-ai pus pentru câteva secunde în locul unui elefant ţinut în captivitate. Elefanţii pot duce o viaţă complexă, fascinantă, plină de emoţii pozitive, dacă se află în mediul lor natural, în sălbăticie. În schimb, la zoo, la circ, sau în zonele destinate turismului o astfel de viaţă nu există. Din nefericire, sute de astfel de mamifere sunt ţinute în captivitate, chiar în timpul în care tu citeşti aceste rânduri, fiind forţate să se supună unui trai deloc uşor. Sunt private de libertate şi, de parcă acest lucru nu ar fi de ajuns, sunt silite să ne redea nouă, oamenilor, veselia care lor în mod cert le lipseşte. Iată câteva motive care ne fac să susţinem cu tărie că locul elefanţilor este doar în sălbăticie: Elefanţii sunt foarte sociabili şi foarte familişti În sălbăticie, elefanţii sunt animale foarte sociabile. Mai multe familii trăiesc laolaltă, formează binecunoscutele cirede, iar între membri se menţin relaţii foarte strânse, pe tot parcusul vieţii. Structurile sociale sunt de tip matriarhat, pentru că „mama” este şefa pe care o urmează toată lumea. În schimb, în captivitate, un elefant este izolat, fiind obligat să trăiască alături de cel mult un elefant sau poate doi. Vieţile lor sunt decise de oamenii care profită de pe urmă lor, care urmăresc să obţină profit şi în niciun caz nu sunt interesaţi de bunăstarea frumoaselor mamifere. Imaginaţi-vă că aţi fi închiţi pentru toată viaţa, vi s-ar oferi doa mâncare şi aţi fi puşi să îi faceţi pe oamenii din jur să râdă! Elefanţii sunt prea deştepţi ca să fie ţinuţi în captivitate Elefanţii sunt unele dintre cele mai inteligente animale de pe plantă. Aceştia pot păstra amintiri chiar şi pe o perioadă de câţiva ani (nu degeaba există vorba: un elefant nu uită niciodată!) – memoria îi ajută să reţină locurile în care găsesc resursele necesare pentru supravieţuire. În plus, elefanţii resimt emoţiile la fel ca noi, oamenii: simt durere, bucurie, furie şi au adesea chef de joacă. Din păcate, faptul că au o memorie atât de bună se poate dovedi şi un inconvenient: îţi amintesc durerile resimţite în captivitate! Elefanţii mănâncă mult mai mult în sălbăticie În sălbăticie, elefanţii pot consuma până la 180 de kilograme de mâncare pe zi, în timp ce în captivitate abia dacă li se oferă 60 de kilograme. În mod evident, această cantitate nu îi ajunge unui animal care cântăreşte peste 3 tone şi jumătate. În plus, în sălbăticie elefanşii pot alege dintr-o varietate de mâncături, în timp ce în captivitate i se oferă foarte puţine feluri de mâncare, după un orar stabilit de alte persoane. Elefanţii au un limbaj adaptat vieţii în sălbăticie De curând, s-a descoperit că elefanţii pot comunica într-un mod unic, creat pentru comunicarea la distanţă. Aceştia emit chemări în gama infrasunetelor, cu ajutorul cărora îşi menţin coeziunea în cadrul turmelor, iar masculii îşi găsesc mai uşor perechile. Din păcate, în captivitate elefanţii nu au cu cine să comunice, nu au ce perechi să îşi găsească, aşa că îşi duc traiul solitar… Elefanţii pot parcurge distanţe extrem de lungi În libertate, elefanţii pot parcurge aproximativ 50 de kilometri pe zi. Asta ar însemna cam 100.000 de paşi umani. Imaginaţi-vă cum ar fi să aveţi capacitatea de a parcurge 100.000 de paşi, dar să nu vi se permită să faceţi asta. Sursa: One Green Planet