Duete, inele de logodnă, dansuri seducătoare… nu este nimic din ceea nu ar face animalele, pentru a se asigura că îşi găsesc sufletul pereche şi că şi-l păstrează pe viaţă. Albatroşii – Nu doar oamenii ating maturitatea sexuală mai târziu: unor specii de albatroşi le ia cam 10 ani să îşi înceapă viaţa amoroasă. Ca şi în cazul nostru, „adolescenţii” învaţă „să agaţe” de la cei mai mari, studiindu-le îndeaproape mişcările pe care le fac în timpul dansului de cucerire, privirea, felul în care se „împopoţonează” şi cântecele pe care le fredonează. Când în final îşi găsesc sufletul pereche, cei doi îşi jură iubire pe viaţă. Da, albatroşii sunt monogami şi, cu atât mai frumos, atât masculii, cât şi femelele, au grijă de pui în aceeaşi măsură (acest lucru se petrece foarte rar la animale). Albatroşii trăiesc cam 50 de ani şi, în fiecare an după începerea vieţii sexuale, membrii cuplului se reunesc şi se împerechează din nou, sub forma unei lupte cu ciocurile, destul de zgomotoase. Chiar dacă ritualul nu pare deloc romantic, se pare că păsările îşi perfecţionează dansul şi sunetele, până când ajung să comunice într-un limbaj unic. Vidrele – În timp ce mănâncă, se odihnesc sau dorm, vidrele plutesc pe apă, stând pe spate şi ţinându-se de „mâini”, în timp ce înoată. Căluţii de mare – Ce îi spuneţi partenerului atunci când vă treziţi, dimineaţa – „’ neaţa, iubire” sau „dă-te mai repede jos din pat, întârzii la muncă”? Noi zicem să luaţi exemplu de la căluţii de mare: în fiecare dimineaţă, aceştia dansează împreună, într-un ritual ce implică schimbarea culorii corpului: “cei doi se plimbă şi dansează împreună, înainte de a se despărţi pentru restul zilei”, explică speciliştii. Pinguinii Gentoo – Fiecare bărbat ştie că marea cerere nu se poate face fără o piatră. Oare or fi învăţat asta de la pinguini? Nu de alta, dar pinguinii Gentoo caută cea mai frumoasă piatră pentru femelele lor. Odată dăruită, femela analizează piatra şi, dacă este pe placul ei, o ia în cioc, în semn de acceptare a iubirii masculului. Şi aşa povestea ia naştere… Aligatorii – Poate că aligatorii nu sunt prea simpatici, mai ales că mănâncă animale drăgălaşe, dar ştiu să se facă şi plăcuţi, atunci când vor. Atunci când întâlneşte femela dorită, masculul se apropie de ea, se freacă de spatele ei, o gâdilă pe „obraji” şi îi dă târcoale, înotând în jurul ei. În plus, se scufundă în apă, în preajma ei, şi se mişcă precum celebrele fântâni Bellagio, din Las Vegas. Şi cu toţii ştim ce se întâmplă în Vegas… Maimuţele bonobo – Puţine cupluri înţeleg importanţa preludiului precum maimuţele bonobo. Aceste primate sunt dintre puţinele specii de animale care îşi încep actul sexual stând îmbrăţişate, sarutându-se şi mângâindu-se. Peştii fluture – Peştii fluturi trăiesc solitari până ce îşi găsesc sufletul pereche. După ce se întâlnesc, aceştia călătoresc şi vânează împreună, până la sfârşitul vieţii. Dacă, din anumite motive, cei doi se pierd, ei vor risca totul şi vor înota deaupra recifului, căutându-se reciproc. Sursa: Distractify