Labrador Retriever – personalitate, îngrijire și sănătate

În articolul Labrador Retriever – istoric şi aspect fizic, am făcut cunoştinţă cu acest câine. Acum, este momentul să aflăm mai multe despre el.

Labrador Retriever – Personalitate

Labradorul este (probabil) cel mai bun prieten al omului: isteț, echilibrat, harnic și loial, dar în același timp și jucăuș, zăpăcit și extrovertit. Mulți specialiști îl recomandă drept cel mai bun câine de familie, dar vajnicul  Labrador se descurcă exemplar și în munca de câine de poliție, detector de substanțe interzise, salvator sau câine călăuză pentru persoanele cu dizabilități. Această rasă este foarte versatilă și maleabilă, dar stăpânul trebuie să fie pregătit să se confrunte cu un câine atât de inteligent și uneori temperamental. În mâinile potrivite și dibace, Labradorul va strâluci, dar pentru un stăpân neexperimentat și lipsit de tact, poate deveni o adevărată bătaie de cap.

Educația și socializarea Labradorului se fac de când este pui abia înțărcat. Puii sunt veseli și deschiși la tot ce li se oferă, asimilează precum un burete orice gest sau informație venită de la stăpân. În joacă și cu multă bună dispoziție, puiul poate fi învățat o mulțime de reguli și trucuri ce vor fi de mare folos mai târziu în viață.

La maturitate, Labradorul este un elev emerit, cel mai ager și mai descurcăreț din clasa lui. Dorința nemărginită de a-și mulțumi stăpânul și puterea de muncă îl determină să învețe ușor chiar și cele mai complexe comenzi. Dresajul trebuie să se bazeze pe recompensare pozitivă și apreciere, și nu pe pedepse fizice sau morale. Le place să fie provocați fizic și mental, abordează cu mintea deschisă lucruri noi și nu se vor da înapoi de la nimic. Lecțiile de dresaj nu trebuie să fie lungi și plictisitoare, pentru că patrupedul își va pierde rapid interesul. Uneori pot fi mai încăpățânați și mai independenți, mai ales femelele, însă asta depinde și de caracterul fiecărui individ în parte.

Fire atletică, robustă și rezistentă, Labradorul se descurcă bine cu munca pe teren. Adoră să înoate și nu ratează nicio baltă cu apă atunci când îi iese în drum.  Poate fi un bun partener de jogging, drumeții, cățărări sau înot. Un Labrador poate fi cel mai bun antrenor de sport pe care l-ați avut până acum.

În familie, acest câine este foarte afectuos, atent și lipicios. Labrador Retreiver este una dintre cele mai bune rase de câini pentru copii. Se înțelege de minune cu aceştia și reușește să dea în mintea lor. Calitățile sale ludice se împletesc armonios cu energia pozitivă a copiilor. Nu își alege un stăpân favorit, ci îi iubește deopotrivă pe toți membrii familiei. Îi place să petreacă tot timpul în preajma lor și să fie implicat în activitățile de zi cu zi ale familiei. Nu e în caracterul Labradorului să stea retras și posomorât într-un colț îndepărtat al casei.

Labradorii sunt câini  toleranți și blânzi, iar agresivitatea nu face parte din arsenalul rasei. Nu sunt nici teritoriali și nici defensivi, motiv pentru care singura sarcină la care nu se pricep este cea de câine de pază. Prietenos cu oricine, mai degrabă va provoca intrusul la o porție de joacă, decât să îl atace. Nu sunt cei mai gălăgioși câini, însă reacționează la zgomotele din depărtare (lătrat de semnalizare). Vocea lor este puternică și răsunătoare.

Labradorii insuficient socializați, dresați și stimulați fizic și mental vor suferi de anxietate și se vor transforma în arme de distrugere în masă. Vor roade, vor săpa și vor urla din cauză că stăpânul nu le oferă destulă atenție și afecțiune. Ating maturitatea în jurul vârstei de 3 ani, iar perioada adolescenței este una zbuciumată. Hiperactivi și rebeli, adolescenții trebuie tratați cu multă răbdare și pricepere.

Labrador Retriever  – Condiții de viață și îngrijire

 Labradorul poate trăi bine și fericit oriunde se află familia lui. Este un câine atletic și energic și ideal ar fi să aibă la dispoziție o curte unde să se poată dezmorți zilnic, dar se adaptează ușor și traiului în apartament, cu condiția să primească doza zilnică de exercițiu fizic, sub forma a una/două plimbări lungi, de cel puțin 30 de minute. Ajunși în parc, obosiți câinele prin aruncarea frisbee-ului sau a unui băț și va fi foarte bucuros să îl returneze de fiecare dată.

Îl puteți lua cu voi la alergat sau la înot, în excursiile pe munte sau la plajă. Labradorul nu se dă în lături de la nicio activitate alături de stăpânul său.

Cei mai mulți sunt foarte pofticioși și măncăcioși, iar dacă dieta nu le e supravegheată au tendința să se îngrașe, de aceea, la această rasă, mișcarea este obligatorie pentru a rămâne sănătoși și în formă fizică bună.

Labradorii sunt câini cu un nivel mediu de năpârlire a blănii. Blana groasă și hidrofobă acumulează puțină murdărie și de aceea nu necesită o toaletare prea minuțioasă. O singură periere pe săptămână este suficientă, iar în perioada de năpârlire o dată la două/trei zile. Baia se recomandă doar atunci când e imperios necesar, ideal cât mai rar.

Labrador Retriever – Sănătate

Speranța de viață a acestor câini este de 10-12 ani. În general, sunt câini sănătoși, însă există anumite afecțiuni care tind să aibă o incidență mai ridicată la Labrador: displazia de șold sau de cot, osteocondrita disecantă, cataractă, atrofia retiniană progresivă, epilepsie, alergii, miopatii, dilatație gastrică, diabet ș.a. Achiziționați puiul de la un crescător recunoscut, care poate prezenta dovada efectuării testelor pentru afecțiunile ereditare frecvente.

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!