În spiritul sărbătorilor: 10 animale roşii uimitoare

Sărbătorile sunt din ce în ce mai aproape şi este imposibil să nu ni se aminteasă acest lucru la fiecare oră: magazinele şi străzile sunt inundate de globuleţe, cutiuţe, săniuţe şi moşuleţi cu saci pline de cadouri şi de multe alte accesorii, care mai de care mai… roşii.

Şi dacă tot este anotimpul albului natural şi al roşului artificial, ne-am gândit să fim şi noi în ton cu ceea ce se petrece şi să vorbim despre animalele roşii. Diferenţa este însă că animăluţele noastre sunt întru totul naturale. Şi mai sunt şi atât de frumoase că, dacă le-am vedea pe viu, cu siguranţă ne-ar fascina mai tare decât orice săculeţ roşu de-al lui Moş Crăciun.

Gândacii roşii

Cei mai cunoscuţi gândaci roşii sunt mămăruţele – o familie de buburuze –  şi gândacul roşu al crinului. Mămăruţele, buburuzele asociate în mentalul uman cu norocul, cu zeiţa feminină care aduce veşti bune şi noroc, au bulinuţe negre şi sunt cam singurele insecte primite cu braţele deschise de copii. Gândacul roşu al crinului, în schimb, pe cât este de frumos, pe atât este de dăunător: mănâncă frunzele de crin. Prezenţa gândacului pe crini este un semn foarte clar că planta a fost "populată" cu larve, cca. 10-12 larve/plantă.

 

Păianjenii roşii

Nu există multe specii de păianjeni roşii, în principal datorită faptului că ei trebuie să stea cumva ascunşi, înainte ca prada să îi poată depista. Cu toate acestea, există câteva specii, iar roşul îi face pe păianjeni să arate chiar mai fiorişi, dacă este posibil. Spre exemplu, pata roşie de pe spatele unui păianjen văduva-neagră ne avertizează asupra muşcăturii veninoase care l-a făcut atât de faimos.

Steluţa de mare roşie

Asteroidele, sau steluţele de mare, sunt animale marine care fac parte din ordinul Echinodermata. Din păcate, nu toate au cinci braţe, deşi cam acesta ar fi numărul minim. Iar în privinţa culorilor, trebuie să recunoaştem că roşul le vine tare bine!

Tritonul estic

Tritonul estic (Notophthalmus viridescens) preferă regiunile montane şi zonele umede din Canada de Est şi SUA de Est. Are lungimea corpului de 6,5-11,5 cm şi secretă prin piele o substanţă toxică ce ţine la distanţă prădătorii.

Broasca căpşună

Broasca căpşună este una dintre broaştele roşii şi… otrăvitoare. Este frumos colorată într-o mulţime de nuanţe de roşu aprins, cu sau fără pete de culoare neagră sau pantalonaşi albastrui. Trăieşte în pădurile umede premontane din Puerto Rico, Nicaragua sau Panama, dar poate fi întâlnită şi pe terenurile agricole bine irigate, fapt ce o face periculoasă pentru om.

Pasărea Ibis

Ibisul roşu este pasărea cu penaj roşu strălucitor, mărginit cu negru. Ea trăieşte în regiunile mlăştinoase şi pe malurile râurilor din nordul şi este Americii de Sud, dar şi în sudul Africii Centrale.

 

Sursa: Web Ecoist

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!