Cea mai morocănoasă pisică de pe internet, Grumpy Cat, i-a adus proprietarei sale, Tabatha Bundesen, o fostă chelneriţă, o avere de aproape 100 de milioane de dolari, în cei doi ani de când a devenit vedetă online, graţie unui videoclip publicat pe YouTube, potrivit dailymail.co.uk. Un videoclip publicat în urmă cu doi ani pe platforma de partajare de fişiere video YouTube, în care apărea pentru prima dată pisica al cărei chip pare să transmită tot timpul nemulţumirea, a fost vizionat de 15,7 milioane de ori. Adevăratul nume al pisicii este Tardar Sauce, iar internauţii au transformat-o aproape instantaneu într-o vedetă, atribuindu-i mesaje sarcastice şi amuzante. Proprietara pisicii, Tabatha Bundesen, lucra ca chelneriţă în 2012, dar curând după ce animalul său de companie a devenit vedetă a renunţat la acea slujbă, pentru că banii au început să curgă. Grumpy Cat i-a adus tinerei peste 99 de milioane de dolari, mai mult decât au câştigat vedete precum Nicole Kidman, Cameron Diaz şi Matthew McConaughey. "Ce a reuşit într-un timp atât de scurt este pur şi simplu de neimaginat, este uimitor de-a dreptul. Am putut să renunţ la locul de muncă unde eram o simplă chelneriţă, la câteva zile după ce pisica a apărut pe reţelele sociale, iar telefonul nu s-a mai oprit din sunat de-atunci", a declarat Tabatha Bundesen. Pisica suferă de nanism, o maladie din cauza căreia nu creşte, şi are ocluzie dentară inversă, mandibula fiind mai lungă decât maxilarul superior, ceea ce îi conferă animalului o expresie permanentă de nemulţumire. Grumpy Cat are în prezent 521.000 de fani pe platforma de partajare de fotografii Instagram şi 25.000 de persoane care o urmăresc pe platforma Twitter, iar chipul său apare pe calendare, căni, tricouri. Prima sa carte, "Grumpy Cat: A Grumpy Book", a fost un ghid pentru obţinerea "ursuzeniei adevărate", de la autoproclamata "maestră a atitudinii urâcioase". Printre sfaturile oferite se află mâncatul de îngheţată până te doare capul (brain freeze, n.r.) şi reamintirea faptului că un sărut conţine mai mulţi microbi decât o sută de capace de vase de toaletă. Continuarea primei cărţi a fost "The Grumpy Guide To Life: Observations By Grumpy Cat", în care pisica spune că "este întotdeauna bine să ai un partener de fărădelege. Ai nevoie de cineva pe care să dai vina când lumea începe să pună întrebări". Grumpy Cat este imaginea brandului de hrană pentru pisici Friskies, iar cea mai recentă afacere în care este implicată este lansarea unei mărci de cappuccino intitulate Grumppuccino. Debutul în lumea filmului a avut loc în noiembrie, când a fost lansat "Grumpy Cat’s Worst Christmas Ever", atrăgând milioane de telespectatori şi fiind cel mai dezbătut subiect de profil de pe platforma online Twitter. Sursa: Mediafax