Leul? Lupul? Rechinul alb? Nici vorbă. Titlul de „cei mai eficienţi prădători” li se cuvine libelulelor. Libelulele prind mai mult de 95% dintre prăzile pe care le urmăresc, fiind astfel de două ori mai eficiente decât marele rechin alb şi de 4 ori mai eficiente decât leii. Libelulele se hrănesc cu alte insecte, precum ţânţari, muşte, furnici, viespi, uneori şi fluturi, prăzi pe care le vânează în preajma apelor stătătoare ori curgătoare. Care este secretul acestei uimitoare eficienţe? Când îşi urmăresc prada, libelulele îşi ţin ochii „aţintiţi” asupra ei, pot să prevadă în ce fel se va mişca prada şi îşi ajustează permanent viteza şi direcţia zborului, astfel încât să o prindă cu precizie. Oamenii de ştiinţă de la Howard Hughes Medical Institute, SUA, au asemănat aceste „calcule” automate ale insectei cu cele pe care le foloseşte un balerin pentru a-şi prinde partenera. Este pentru prima dată când se descoperă o asemenea capacitate la o specie de nevertebrate. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Nature şi citate de site-ul Descoperă. La cele aproximativ 5.900 de specii de libelule, alcătuirea corpului şi felul în care funcţionează acesta sunt excelent adaptate pentru eficienţa la vânătoare. Ochii lor uriaşi le oferă o vedere aproape sferică asupra lumii din jur, iar aceste insecte pot atinge viteze de peste 95 km/h în zbor , pot zbura nu doar înainte, ci şi înapoi, pot zbura pe loc şi îţi pot schimba foarte rapid direcţia în timpul zborului. Acuitatea vizuală şi excepţionala viteză de reacţie – datorată unor neuroni specializaţi care detectează mişcarea prăzii şi comandă aripilor să se mişte în acord cu aceasta – sunt secretele excepţionalei precizii cu care libelulele îşi prind prada. Oamenii de ştiinţă au folosit o tehnologie de urmărire a mişcării şi au înregistrrat activitatea insectelor cu 1000 de cadre pe secundă, rulând apoi filmul de 20 de ori mai lent pentru a analiza mişcările libelulelor. Filmarea demonstrează că manevrele de zbor ale libelulor sunt determinate de predicţii asupra mişcărilor prăzii, combinate cu reacţii vizuale. Capul libelulei se poate mişca independent de corp, astfel încât insectele îşi pot menţine privirea aţintită asupra prăzii, în vreme ce corpul îşi schimbă orientarea ca să ajungă în poziţia optimă pentru a captura prada. Sursa: Descoperă