Un tânăr a găsit un câine pe stradă, însă când s-a uitat ce scria pe plăcuţa prinsă de zgardă, a rămas fără cuvinte. Povestea devenită cunoscută în lumea întreagă

Când Tyler Wilson, un tânăr din Kentucky, SUA, a găsit un labrador care rătăcea în apropierea casei sale, s-a gândit că patrupedul s-a rătăcit, aşa că a dorit să facă tot posibilul pentru a-l înapoia familiei sale.

Doar că, în clipa în care s-a apropiat de câinele care părea rătăcit şi a reuşit să citească ce era scris pe plăcuţa pe care acesta o avea prinsă de zgardă, a rămas fără cuvinte: „Mă numesc Dew. Nu m-am pierdut. Îmi place doar să cutreier. Spune-mi doar să mă duc acasă“.

Când am realizat ce scria, mi-am dat seama că patrupedul este în afara oricărui pericol. Era atât de drăgălaş… L-am mângâiat şi chiar l-am îmbrăţişat. M-am şi udat puţin din cauza lui, pentru că plouase, dar nu a mai contat, a povestit încântat Tyler.

Pentru că a dorit să împărtăşească momentul emoţionant cu toţi prietenii lui virtuali, tânărul bărbat s-a fotografiat alături de labrador şi povestea a devenit rapid una virală printre internauţi, fiind distribuită de mii de ori.

Mai mult decât atât, când a reuşit chiar să înapoieze câinele stăpânilor, a aflat că acesta e un soi de vedetă locală, pentru că era cunoscut pentru felul în care rătăcea şi reuşea să se împrietenească cu toată lumea. În plus, pentru că ştiu că uneori e pus pe şotii, „părinţii“ lui Dew i-au inserat acestuia un chip care le permite să vadă prin GPS unde e, în toate momentele, pentru a se asigura că într-adevăr, nu se rătăceşte.

Sursa: Bored Panda

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!